Campionate

Samuel Eto'o şochează: "Vor să mă omoare! Dorm cu bodyguarzii la uşă şi verific tot ce mănînc" :O

Articol de Ioana Mihalcea  —  duminică, 10 februarie 2013

Atacantul Samuel Eto'o a lansat acuzaţii grave la o televiziune din Camerun. Fotbalistul lui Anzhi spune că oficialii federaţiei din ţara sa vor să îl omoare!

Fostul star al lui Inter, al Barcelonei şi al lui Real Madrid, numit jucătorul african al anului de patru ori în carieră, este în conflict cu federaţia cameruneză de ceva timp, iar de data asta a ieşit cu dezvăluiri: "Vor să mă omoare! Am un grup de bodyguarzi care dorm la mine la uşă. Nu fac asta pentru că aş fi snob, ci pentru că sînt în pericol. Cînd iau masa cu colegii sînt foarte atent la ce mi se pune în faţă, verific tot".

"Şefii federaţiei sînt incompetenţi şi corupţi. Ne-au escrocat destul. În loc să se ocupe de drepturile fotbaliştilor ei sînt preocupaţi de misiuni fictive, călătorii la clasa întîi, maşini scumpe şi conturi bancare în Europa, care nu sînt monitorizate de nimeni. E uşor să dea vina pe Eto'o pentru toate, dar oamenii ar trebui să ştie ce se petrece. După 13 ani de eşecuri, ar trebui să plece toţi din federaţie. În Europa, cînd oamenii dau greş, pleacă. Trebuie să pornim reconstrucţia. Eu vreau să vin în continuare la convocări, pentru că îmi iubesc ţara, dar nu ştiu ce se va întîmpla dacă se va continua cu această conducere", a declarat Eto'o.

Federaţia cameruneză nu a făcut încă nici un comentariu referitor la acest caz, dar săptămîna trecută, un oficial l-a acuzat pe atacant că vrea să destabilizeze fotbalul din Camerun prin declaraţiile şi acţiunile sale de-al lungul timpului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.