Steaua - Ajax

Ce nu trebuie să facă fanii roş-albaştri la Amsterdam » 5 sfaturi pentru a ocoli necazurile

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ce nu trebuie să facă fanii roş-albaştri la Amsterdam dacă nu vor să li se strice ziua chiar înaintea meciului cu Ajax.

Dacă opreşti pe stradă un olandez, în piaţa Dam, din centrul oraşului, şi îl întrebi de Steaua, se încurcă, pentru simplul motiv că nu ştie cine este Steaua şi nici nu îl interesează meciul din Europa League. Viaţa continuă la Amsterdam şi fără fotbal.

Acesta este Willem, mai scurt Wim, 31 de ani, economist. Pentru că ne aflăm la 50 de metri de palatul regal, exact lîngă Nieuwe Kerk, catedrala cu un stil neogotic construită în secolul al 15-lea, se gîndeşte mai mult la înscăunarea lui Willem-Alexander, primul rege batav după 123 de ani, care va primi sceptrul de la mama sa, regina Beatrix, pe 30 aprilie, la aproape 200 de ani de la înfrîngerea lui Napoleon şi crearea regatului olandez.

Biciclete, marijuana şi cartierul roşu
Dar Wim nu ezită să le ofere suporterilor stelişti ce vin în oraş cîteva sfaturi care să-i ferească de necazuri.

Îşi parchează bicicleta, una din cele peste 500.000 care adună zilnic în Amsterdam două milioane de kilometri, şi spune:
- Nu fumaţi marijuana în locurile publice! Doar în coffee-shop-uri. Şi în nici un caz să nu ajungeţi cu ea la aeroport la întoarcere!
- Nu faceţi poze în Red Light District, cartierul felinarelor roşii! Chiar dacă poliţiştii verifică zona constant, riscaţi să rămîneţi fără camera foto. Hoţii de buzunare n-au dispărut
- Nu mergeţi pe zonele marcate pentru biciclete! Posibile accidente, se circulă tare - Dacă sînteţi cu maşina, evitaţi centrul! Găsiţi greu loc de parcare şi, dacă o puneţi greşit, va fi ridicată imediat. În jur de 70 de euro amenda
- Nu uitaţi să vă cumpăraţi bilet în tramvai! Amenda, 60 de euro.

Şi încă un sfat, pentru suporterii care vor să şi vadă ceva în oraş:
- Cumpăraţi-vă "I amsterdam card"! Pentru 42 de euro, aveţi o zi transport gratuit cu tramvaiul, autobuzul şi metroul, călătorii gratis cu vaporaşul, intrare liberă la multe muzee şi reducere de 25 la sută la multe alte obiective.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.