Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Banii rup Dinamo în două » Jucătorii au boicotat ultimul amical din Spania. Şefii ameninţă cu amenzi şi reduceri de salarii

Dinamoviştii au efectuat ieri doar un antrenament, cel de dimineaţă, apoi au avut liber

Articol de Cătălin Gheorghiu   —  joi, 14 februarie 2013

Supăraţi că mîine se împlinesc trei luni de cînd n-au fost plătiţi, jucătorii au anulat amicalul de ieri şi au refuzat să se antreneze. Şefii ameninţă cu amenzi de pînă la 25% din salarii.

Banii sînt "ochiul dracului" în Ştefan cel Mare! Atmosfera bună de la Dinamo apărută după venirea lui Cornel Ţălnar s-a risipit din cauza întîrzierilor salariale. Neplătiţi din octombrie, jucătorii îşi pot depune memorii să devină liberi, iar situaţia de la club i-a determinat să pornească o revoluţie împotriva conducerii!

Fotbaliştii au făcut o şedinţă şi au hotărît să nu se prezinte la partida cu Real Balompedica Linense, meci ce trebuia să se dispute aseară la ora 18:00. Revolta "cîinilor" s-a produs din cauza întîrzierilor salariale: "Şefii ne-au promis că ne vor băga banii astfel încît să rămînem doar cu o lună restanţă, dar asta nu s-a întîmplat deşi în conturile clubului au intrat 800.000 de euro în urma transferului lui George Ţucudean, dar şi un milion de euro din drepturile TV!". Acţionarii parează: "Le-am promis că le vor fi viraţi banii pînă la finalul lunii februarie, mai puteau aştepta puţin!".

Se lasă cu amenzi

Pentru a evita boicotarea partidei, şefii au anulat partida de verificare cu formaţia de liga a treia spaniolă. Antrenorii au transmis la Bucureşti că în locul "amicalului" se va face un antrenament, lucru care nu s-a mai întîmplat. "Avem prea mulţi accidentaţi, Matei, Luchin, Strătilă, Filip şi alţii. Nu am fi putut juca acel amical, dar nici nu ne putem antrena pentru că avem prea puţini jucători disponibili" a fost explicaţia oficială a staff-ului tehnic.


Între timp, la Bucureşti, acţionarii au pornit o anchetă telefonică. Şefii susţin că responsabilii revoltei sînt liderii vestiarului, fotbaliştii fiind pasibili de amenda maximă: 25% din contract pentru refuzarea disputării unui joc de pregătire, dar şi a şedinţei de antrenament!

Se întorc azi

Conducătorii au găsit ieri o explicaţie amuzantă a revoltei fotbaliştilor: "Jucătorii au ales un abandon în confruntarea din primăvara europeană pentru că nu au dorit să evolueze cu o zi mai devreme decît celelalte reprezentante ale României în competiţiile continentale!".

Azi, la ora 23:00, delegaţia dinamovistă va reveni la Bucureşti, iar zilele următoare este programată o şedinţă între liderii vestiarului şi conducere, menită să lămurească lucrurile.

Refuză să li se taie din zerouri

Pînă acum, conducerea l-a convins pe Ionel Dănciulescu să îşi micşoreze contractul anual cu 20.000 de euro, mai exact atacantul de 36 de ani va cîştiga 100.000 de euro pe sezon. Cătălin Munteanu, Srgian Luchin, Andrei Cristea şi Alexandru Curtean sînt următorii cărora conducerea le va propune diminuarea salariilor, însă aceştia au refuzat momentan orice discuţie pe această temă.


S-au certat şi cînd au luat Cupa

Între jucători şi conducere a mai existat un conflict financiar chiar în mai anul trecut, după ce Dinamo a învins-o pe Rapid (1-0) şi a cucerit Cupa României. Atunci, fotbaliştii au susţinut că şefii le-au promis la începutul sezonului cîte 10.000 de euro de om, însă au încasat cîte 4.000 de euro, titularii, restul fotbaliştilor primind sume mult mai mici.

180.000 de euro este fondul lunar de salarii în Ştefan cel Mare, sumă ce trebuie plătită, în mod egal, de cei doi acţionari: Nicolae Badea şi Ionuţ Negoiţă

12.000 de euro este salariul lunar al lui Luchin, cel mai mare de la Dinamo. La polul opus, dintre titulari, este Nica: 1.500 de euro pe lună

"Jucătorii au procedat ca nişte copii care nu au găsit în farfurie felul de mîncare preferat. Ştiu că unii au greutăţi, s-au redus salariile pe la echipa a doua, dar nu e cazul să se fi ajuns aici" (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)

"Corect ar fi fost să se stabilească să se pună totul pe hîrtie şi, dacă nu s-ar fi respectat înţelegerea, puteau urma măsuri din partea jucătorilor. Adică să-şi depună memorii pentru a deveni liberi" (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.