Liga 1

Stadionul din Ştefan cel Mare nu mai poate fi omologat! Ce soluţie au dinamoviştii

Arena din Ștefan cel Mare nu e nici pe placul suporterilor dinamoviști

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamoviştii nu au sistem de încălzire a gazonului, astfel că vor trebui să închirieze Arena Naţională pentru a juca în perioadele geroase.

Duminica viitoare, Dinamo debutează în 2013 cu Braşovul în Ştefan cel Mare, pe stadionul care a adus cele mai mari performanţe, dar care acum nu mai strînge suporteri din cauza stadiului de degradare în care a ajuns.

Pentru a obţine licenţa pentru sezonul următor, pe lîngă datoriile care trebuie plătite, roş-albii trebuie să aibă şi stadionul pus la punct. Arena din Ştefan cel Mare nu întruneşte multe condiţii, mai ales că de ani buni nu s-a mai băgat nici un euro în modernizarea stadionului, însă unul dintre elementele lipsă duce automat la neprimirea licenţei: sistemul de încălzire a gazonului. Alături de roş-albi mai sînt încă trei cluburi aflate în această situaţie - Severin, Viitorul Constanţa şi Rapid.

În dosarul de licenţiere, "cîinii" se gîndesc să introducă şi arena din Ştefan cel Mare, însă vor fi obligaţi să închirieze şi Arena Naţională pentru sezonul următor.

"Dinamo ar putea evolua pe stadionul ei cu o singură condiţie: clubul să dovedească faptul că are şi disponibilitatea folosirii unui stadion cu sistem de încălzire a terenului. Dinamo poate închiria o arenă cu o asemenea dotare, dar nu poate juca în Ştefan cel Mare în sezonul rece decît cu acordul Ligii", a explicat Viorel Duru, şeful Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF.

10.000 de euro costă închirierea primului inel al Arenei Naţionale, plus alte 15.000 de euro celelalte servicii: pază, curăţenie, ticketing

120.000 de euro costă instalarea unui sistem de încălzire a gazonului

7.381 este media spectatorilor la partidele disputate de Dinamo pe Arena Naţională, în acest sezon

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

"Ne trebuie două milioane de euro!"
Ionuţ Negoiţă a spus ieri, la Fanatik Show, că Dinamo are nevoie urgentă de o infuzie de capital: "Trebuie să discut cu domnul Badea în privinţa acţiunilor domnului Săvulescu pentru a ne hotărî cine obţine majoritatea, iar acela să vină cu o sumă consistentă de bani. Aceste lucruri trebuie clarificate pînă la 31 martie, cînd e termenul limită pentru obţinerea licenţei. E nevoie de aproximativ două milioane de euro în momentul acesta, sumă necesară pentru a obţine licenţa".

Scutaru şi Axente la negocieri
Această iarnă a fost una dedicată diminuărilor salariale în Ştefan cel Mare. Fotbalişti de la prima echipă, dar şi de la Dinamo II au acceptat să renunţe la bani, însă şefii mai au cîţiva fotbalişti pe listă. Conducerea doreşte să le mai reducă salariile lui Mircea Axente şi lui Cristi Scutaru. Amîndoi cîştigă cîte 7.000 de euro lunar, iar şefii le-au propus să renunţe la 2.000 de euro, aceştia refuzînd momentan. Cei doi mai au de încasat şi cîte 15.000 de euro, reprezentînd bonusurile promise la semnătură.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.