Steaua - Ajax

VIDEO Seara în care ne-am descoperit limitele » Steaua a vrut mult, dar a ratat şi mai mult: 0-2 cu Ajax

Alderweireld a deschis scorul cu o lovitură de cap.

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ajax nu e o mare echipă, însă e deasupra noastră. A profitat de erorile unei defensive şubrede. Noi n-am fost în stare să facem acelaşi lucru la poarta cealaltă.

"Am venit aici să jucăm fotbal, nu să ne apărăm". Şi Reghecampf asta a vrut. Planul de la vestiare n-a ieşit însă. Nu cu jucătorii pe care îi are acum. Sau poate explicaţia e alta. Mai simplă, mai dură, enervant de reală: sîntem mai slabi decît olandezii.

Sîntem? Am pierdut turul cu 2-0. Putea fi mai bine, putea fi mai rău. "Acum, contra unei echipe de Champions League, vom descoperi unde sîntem", completa antrenorul. Nu sîntem prea sus.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Reghecampf nu a baricadat Steaua în faţa propriei porţi. Şi-a pregătit defensiva, a aşezat-o în linie, aşteptînd pasul la ofsaid, dar a cerut şi presing pe tot terenul şi contraatac rapid o dată ce se recuperează mingea. Ştia că Ajax are dificultăţi pe contre şi a încercat să profite. I-a surprins pe olandezi cînd meciul de-abia începuse.

Chipciu e în careu, într-o poziţie favorabilă. Deschide unghiul, căutînd colţul lung. Alderweireld apare însă ca din pămînt şi blochează. Ajax revine, pasează mult, jucătorii săi de atac se mişcă permanent, încrucişează, dar nu scapă de tacklingurile închizătorilor noştri.

Chiricheş greşeşte în cascadă, Gardoş nu există
Reghe e pe margine, cu nelipsita sticlă de apă. Ţipă la ai lui, dar nu-l aude nimeni. Mai ales Chiricheş, care pare aterizat de pe Lună. Lui îi tremură picioarele. Chiricheş îi pasează greşit lui Rîpă, îl forţează să greşească lîngă tuşă, la 25 de metri de propria poartă, Fischer recuperează şi îl lansează instantaneu pe Sigthorsson.

Mai multe imagini!

E Gardoş în spatele lui, dar e ca şi cum n-ar fi. Islandezul face o piruetă şi rămîne singur cu balonul la picior. În faţa lui e doar Tătăruşanu. Care apără, ne salvează. O dată ne salvează. În minutul 28 însă, şi portarul nostru greşeşte. Şi se deschide scorul.

Gafe în lanţ
Totul pleacă de la un atac banal al lui Ajax, Siem de Jong are mingea lîngă tuşă şi Pintilii, în loc să tatoneze, se aruncă la picioarele lui, cosindu-l. Fault şi lovitură liberă. Atenţie, Eriksen bate excelent! În careul nostru însă, parcă toţi au uitat asta. Acoladă a danezului, Nikolici şi Chiricheş îl încadrează în săritură pe Alderweireld, dar, curios, belgianul e în faţa lor.

Unde e Tătăruşanu? Doarme, putea să iasă! Şi nu iese. Alderweireld deviază pe lung, Tătă e blocat în ghete. Mingea e în plasă. 1-0. Reghecampf aruncă sticla pe gazon şi o ia la şuturi. E furios.

Steaua are reacţie. După nouă minute, Chipciu face un-doi cu Rusescu. E singur în careu, de ce nu trage?, ce aşteaptă? Tocmai în momentul şutului, alunecă. Cere penalty, nu e. O şansă uriaşă. La 1-1 s-ar fi jucat altfel. Poate fi 2-0, Sigthorsson marchează... Noroc cu tuşierul. Ofsaid. A fost! Aşa se termină prima repriză.

A doua începe la fel de prost pentru noi. "Lăncierii" se lansează în atac, iar apărarea noastră cedează iar. E spaţiu mare în defensivă, o combinaţie rapidă a olandezilor, Siem de Jong îl vede pe Van Rhijn, e liber, nu poate să rateze. Şi nu ratează. Balonul se piteşte la colţul lung. 2-0, minutul 49. Doamne, ce urmează?

Bară, apoi Rusescu îl ocheşte pe Cillessen
Imediat, schimbare la noi. Iese Nikolici, înalt, muncitor, luptător, orice, dar nu fotbalist, şi intră Tatu. Poate cu el se accelerează jocul nostru. Şi se vede ceva. Popa fuge ca un spiriduş pe aripa dreaptă, centrînd în viteză, Daley Blind deviază... Balonul ia o traiectorie stranie, îl depăşeşte pe Cillessen, care a trecut în poartă la pauză în locul lui Vermeer, accidentat. Bară!

Norocul Stelei pare că s-a evaporat. Nici atunci, nici puţin mai tîrziu nu reuşim să concretizăm. Deşi Rusescu e liber la 6 metri, Moisander nu-l mai poate bloca la centrarea lui Latovlevici. Şut din prima cu stîngul. Direct în acelaşi Cillessen. N-ai cum să revii cu Ajax dacă ratezi şansele pe care le ai! E imposibil.

"Neşu" ca motivaţie
Galeria Stelei simte pericolul şi strigă: "Mihai Neşu, Mihai Neşu". Speră să le amintească roş-albaştrilor lupta lui Neşu pentru viaţă, nu pentru un gol. Dacă se bat ca Neşu, trebuie să înscrie. Mihai e în tribună, aşteptînd miracolul. Revenirea Stelei.

Numai că mingea se încăpăţînează să se întoarcă la olandezi. Şi publicul creează presiune. Chipciu recuperează, pătrunde în careu decis. Degeaba. Zadarnice sînt şi schimbările de direcţie, toate centrările sînt respinse. Mai puţin una. A lui Popa, înapoi, excelent, spre Pintilii. Dar şutul se duce în peluză.

Rusescu, furios. Cruyff, bucuros
Încă o înlocuire la noi. Rusescu out, Rocha in. Şocant. Ce poate face Rocha mai mult decît Rusescu? Rusescu e nervos, nu acceptă mîna întinsă de MM Stoica pe margine. La o lojă lîngă cea regală, a lui Mihai Neşu, Johan Cruyff se bucură. Lîngă el, Mister Ajax, Sjaak Swart. Doi buni prieteni fericiţi că Ajax conduce.

Noi nu avem de ce ne bucura. Încă un sfert de oră. Şi îl vedem pe Rocha, care doarme cînd trebuie să rupă plasa din centrul careului. Totuşi, presăm. Popa, cel mai bun dintre roş-albaştri, mai evadează o dată pe aripă. Centrare blocată însă. Iar partida se încheie în cîntecele răsunătoare ale olandezilor. ArenA sărbătoreşte. Noi ne întoarcem acasă învinşi. Nu umiliţi. Dar învinşi şi rămaşi fără Pintilii, eliminat, şi fără Bourceanu, avertizat. Calificarea pare departe.

"La golul lui Alderweireld, nici un stelist n-a venit pe colţul scurt, erau toţi la grămadă pe acolo, prin careu" (Gabi Balint, fost jucător al Stelei)

"Golul de 1-0 a fost luat fiindcă Steaua nu s-a apărat corect. Mă uit în Champions League şi văd agresivitate, responsabilitate la faze fixe, ceea ce steliştilor le-a lipsit" (Ilie Dumitrescu, fost jucător al Stelei)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.