Conform AFAN, echipa lui Gheorghe Hagi riscă să nu mai poată face transferuri timp de două "mercato"-uri din cauza lui Vasilică Cristocea.
Asociaţia Fotbaliştilor Amatori din România îşi afirmă susţinerea faţă de jucătorul Viitorului, Vasilică Cristocea (32 de ani), în memoriul întreprins de jucător împotriva clubului.
Pe 15 iulie 2010, jucătorul a semnat un contract pe cinci ani cu Viitorul, iar pe 31 mai 2012, clubul emitea o decizie unilaterală de încetare a înţelegerii contractuale începînd cu 4 iunie 2012.
Decizia a fost atacată de fotbalist întrucît regulamentele FRF interzic rezilierea unilaterală fără justă cauză a contractelor fotbalilştilor cu vîrsta de peste 28 de ani în perioada protejată, adică primii doi ani de contract.
Conform regulamentului privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, clubul patronat de Gheorghe Hagi riscă interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători pentru două perioade de transfer, dacă TAS-ul îi va da dreptate lui Cristocea.
Ce spune regulamentul?
Articolul 18 – Încetarea raporturilor contractuale
Alineatul 8. Încetarea unilaterală a contractului fără justă cauză sau fără justă cauză sportivă este interzisă, fiind aplicabile următoarele reguli:
Punctul b. În cazul contractelor încheiate de cluburi cu jucători după împlinirea vîrstei de 28 de ani, denunţarea unilaterală este interzisă în primii doi ani de contract, aceasta fiind considerată perioadă protejată.
Coroborat cu:
Alineatul 9.1 Dacă denunţarea unilaterală fără justă cauză intervine în perioada protejată, dacă în contract nu se prevede altfel, partea care se dovedeşte a fi în culpa se sancţionează astfel:
Punctul a. Clubul: cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar în următoarele două perioade de transfer . Clubul va fi obligat la plata către jucător a unei compensaţii reprezentînd valoarea totală a drepturilor financiare cuvenite jucătorului pînă la expirarea contractului, mai puţin primele de joc.
"Adăugăm că, deşi reprezentanţii Viitorului Constanţa au susţinut la judecata LPF că acest club are nevoie în continuare de Vasilică Cristocea, la finalul anului competiţional, fotbalistul va face, ne temem, obiectul unei noi încercări de reziliere unitaterală.
Această suspiciune a AFAN provine din injusta precizare regulamentară că un club poate rezilia unilateral contractului unui fotbalist, dacă acesta nu joacă în 10 % din partidele oficiale. Solicităm pe această cale FRF modificarea regulamentului, în sensul eliminării acestei reglementări!", se anunţă într-un Comunicat AFAN.
{{text}}