Liga 1

Vor suporteri la stadion cu orice preţ » Cel mai ieftin bilet la Dinamo - Braşov costă 3 lei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 18 February 2013

Liga 1 se va relua la sfîrşitul acestei săptămîni. Dinamo şi Braşov se vor întîlni duminică, de la ora 20:30, în direct la Antena 1 şi DolceSport şi liveTEXT pe GSP.ro.

Şefii cîinilor vor ca la meci să asiste cît mai mulţi suporteri, de aceea preţurile acestora sînt foarte mici. Cel mai ieftin costă doar 3 lei şi este în Peluza "Cătălin Hîldan" sau în Peluza I, în timp ce unul la Tribuna 0 - VIP este 50 de lei.

Preţurile biletelor pentru partida Dinamo - FC Braşov sunt urmăroarele:

Tribuna 0-VIP (sectoarele 4, 5 - rîndurile 13-19): 50 de lei;

Tribuna 0 (sectoarele 3, 4, 5, 6): 30 de lei;

Tribuna I (sectoarele 1, 2, 7, 8): 20 de lei;

Tribuna a II-a: 10 lei;

Peluza Cătălin Hîldan: 3 lei;

Peluza I: 3 lei

Biletele pentru primul meci oficial al dinamoviştilor din acest an s-au pus în vânzare, online, prin platforma oficială de ticketing a clubului, www.biletedinamo.ro, primii 1.000 de cumpărători vor beneficia şi de livrare gratuită.

Tichetele pot fi achiziţionate online pînă miercuri, începînd de joi urmînd a fi puse în vînzare la casele Stadionului Dinamo, unde se va juca şi meciul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.