Oficialii clujeni au reuşit să vîndă doar 10.000 de bilete în Europa League pentru meciul de joi, cu Inter.
Europa League nu vinde la fel ca Liga Campionilor. Au simţit-o oficialii campioanei CFR, care au reuşit să vîndă pînă ieri doar 10.000 de tichete la returul cu Internazionale, programat joi la ora 20:00. Interesul pentru meciul cu italienii s-a regăsit în prezenţa la casele de bilete, unde ieri la primele ore ale dimineţii era aproape pustiu, iar tichete se găseau aproape în orice colţ de tribună.
Pentru a putea reuşi să comercializeze cît mai multe bilete, oficialii clujeni vor lăsa casele deschise pînă cu 3 ore înainte de startul partidei. Şi aşa se estimează că nu vor fi mai mult de 12.000 de spectatori pe arena "Dr. Constantin Rădulescu" dintr-o capacitate totală de 17.000 de locuri alocate pentru cupele europene. "Preţul e prea ridicat. Sînt cam aceleaşi preţuri ca în Liga Campionilor, iar Inter nu mai e o echipă plină de vedete" a fost explicaţia suporterilor pentru interesul scăzut.
La meciul tur, disputat joia trecută pe "Giuseppe Meazza" au fost prezenţi doar 18.000 de spectatori într-o arenă de 85.000 de locuri.
În Liga Campionilor, la Cluj, doar la meciul cu Braga (3-1) a fost înregistrată o audienţă mai scăzută, în jur de 13.000 de spectatori, în rest jucîndu-se cu casa închisă, chiar şi în play-off-ul cu Basel (1-0).
Strategia pachetelor în Ligă
În Liga Campionilor, CFR a adoptat o altă strategie de vînzare a tichetelor. Pentru a scoate încasări de peste un milion de euro din Ligă, oficialii clujeni au luat decizia să vîndă într-o primă fază doar pachete pentru cele 3 partide de pe teren propriu, cu preţuri cuprinse între 150 de lei şi 400 de lei. Abia după ce au vîndut aceste pachete, oficialii clujeni au scos la vînzare tichetele cu 2-3 zile înainte de partide. Ca o comparaţie, la meciul cu Manchester, cel mai ieftin tichet la tribuna a doua a fost de 160 lei.
8.031 e media spectatorilor prezenţi pe "Dr. Constantin Rădulescu" la toate meciurile disputate de clujeni în sezonul de toamnă-iarnă
PREŢURILE BILETELOR LA MECIUL CU INTER
Peluza 1: 50 lei
Tribuna 1: 100-150 lei
Tribuna 1 VIP: 500 lei
Tribuna 2: 100-200 lei
{{text}}