Campionate

Un "tunar" de 21 de ani, următorul giuvaer? Dani Alves: "Acum l-aş transfera la Barça"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 19 February 2013

Fundaşul brazilian Daniel Alves este un fan înfocat al unui mijlocaş de la Arsenal şi consideră că acesta s-ar putea ridica oricînd la nivelul unor jucători precum Xavi sau Iniesta.


Jack Wilshere (21 de ani) a impresionat prin evoluţiile sale din ultima vreme de la echipa de club dar şi cu prestaţia strălucitoare din naţionala Albionului, în meciul cîştigat de Anglia în faţa Braziliei pe Wembley, scor 2-1.

”Wilshere este unul dintre jucătorii foarte buni pe care i-am întîlnit. Are calitate şi personalitate puternică şi fără îndoială mai poate creşte şi poate ajunge la acelaşi nivel cu Xavi sau Iniesta. Dacă aş avea puterea să decid, el ar fi primul jucător pe care l-aş transfera la Barcelona”, a declarat Dani Alves, conform The Sun.

Următoarea adversară pentru Barcelona va fi AC Milan, confruntarea de pe "San Siro" reprezentînd turul optimilor UEFA Champions League.

”Va fi un adversar dificil pentru noi datorită tradiţiei pe care o au în această competiţie. Chiar dacă Milan nu trece prin cea mai bună perioadă, trebuie să-i tratăm cu respect, să ne facem jocul nostru şi să muncim pentru calificare”, a concluzionat brazilianul.

FC Barcelona – AC Milan se va disputa miercuri seară la ”ora de Champions League” 21:45 şi va fi transmis în direct de DigiSport 1 şi DolceSport 1.

(Valentin Melci)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.