Campionate

L-a salvat pe Juhasz » Selecţionerul i-a găsit echipă căpitanului pentru a fi în formă contra României

Juhasz (dreapta), recunoscut pentru agresivitatea sa, îl faultează dur pe olandezul Van Persie // Foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Apărătorul de 29 de ani a fost transferat de Videoton la cererea selecţionerului Egervari. Şi va purta banderola pe 22 martie, la Budapesta.

Roland Juhasz nici n-a jucat în ultimul amical al Ungariei, 1-1 cu Belarus. Selecţionerul maghiar nu îl chemase, pentru că la Anderlecht nici nu mai era oprit în lot (avea doar 6 partide în acest sezon în toate competiţiile), dar Egervari începuse deja presiunile. "Avem nevoie de Juhasz pe 22 martie, împotriva românilor. Trebuie să-şi găsească echipă şi să aibă meciuri în picioare pînă atunci!".

L-a sfătuit pe fundaşul central să forţeze un transfer în Rusia. N-a reuşit. Apoi, i-a cerut să se întoarcă în propriul campionat. I-a convins şi pe cei de la Videoton, şi pe el să accepte o înţelegere. Iar Anderlecht l-a împrumutat pe Juhasz la Videoton în acest sfîrşit de sezon.
În absenţa lui Gera, căpitanul obişnuit al maghiarilor fiind grav accidentat la genunchi, Juhasz va purta banderola la Budapesta, pe 22 martie.

8 ani au trecut de cînd Juhasz a părăsit campionatul maghiar; în 2005, s-a transferat de la MTK la Anderlecht

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.