Handbal

Cel mai aproape » HCM Constanţa a pierdut la 3 goluri diferenţă meciul cu THW Kiel, 25-28

Bogdan Criciotoiu a juca bine aseară pînă cînd s-a accidentat la gleznă // Foto: Alex Nicodim

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Constănţenii au cedat aseară în faţa deţinătoarei Ligii la scorul cel mai strîns de pînă acum.

HCM nu va trece de grupele Ligii. Aşa s-a decis aseară, după ce campioana României a pierdut în faţa germanilor de la THW Kiel. Ai noştri aveau speranţe firave de promovare: o victorie combinată cu un succes al celor de la Sävehof cu Celje. Nu s-a întîmplat, însă HCM a făcut un meci solid, în care a şi condus o bună parte din prima repriză, ultima dată în minutul 16.

Cu dorinţa de a ţine piept puternicilor adversari mereu înnoită, constănţenii au încercat să revină, chiar dacă erau 4 sau 5 goluri diferenţă pe tabelă. Şi aşa au pierdut la cel mai strîns scor din toate meciurile lor cu Kiel de pînă acum. "Ne-am motivat şi am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre din acest sezon al Ligii. Nu acum am pierdut calificarea, ci în celelalte partide", a spus extrema George Buricea la final.

HCM Constanţa 25 (11)
Toma 6, Şimicu 5, Criciotoiu 2, Buricea 2, Csepreghi 2, Sadoveac 2, Val 2, Ciutura 1, Angelovski 1, Humet 1, Sabou 1

THW Kiel 28 (16)
Klein 7, Jicha 6,  Ekberg 5, Ilici 4,Sprenger 2, Hansen 1, Vujin 1, Zeitz 1, Narcisse 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.