Steaua - Ajax

Tactica lui Gigi Becali pentru Ajax: "Dacă vor Sf. Gheorghe şi Hristos, faci 2-0 şi te califici cu gol în minutul 121"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 21 februarie 2013

Gigi Becali, patronul Stelei, a vorbit la GSP TV, despre manşa secundă cu Ajax, 0-2 în tur, din această seară, contînd pentru "şaisprezecimile" Europa League. Meciul va avea loc de la ora 22:05, pe DigiSport 1, DolceSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO.


"Dacă era 0-0 sau 1-2 să avem şanse, aveam emoţii, dar aşa, că nu sînt şanse, mă duc relaxat, frumos, cu Sfîntul Gheorghe, cu sabia lui biruitoare, cu Iisus Hristos şi cu Dumnezeu. Dacă vrea Hristos, faci 1-0, ei se chinuie, dau bară, pe lîngă poartă. Mai dai un gol, ţaca-paca, 2-0 în minutul 92, prelungiri şi în minutul 121 dai gol şi te-ai calificat că aşa a vrut Sfîntul Gheorghe şi Împăratul Hristos.

Cum să te califici tu de la 0-2? Eu nu spun că noi batem 4-1, aşa îi cer Împăratului Hristos şi patronului meu, Sfîntul Gheorghe. Dacă te iei după Reghecampf, el are mentalitate de învingător, că batem, facem, ne calificăm. Dar eu nu zic că batem noi, zic că bate Hristos. O să jucăm 4-1-4-1, să vedem dacă ţine asta. O să ne fie greu fără Bourceanu"

"Trebuia să jucăm în Olanda ca Milan cu Barcelona"
Patronul Stelei a explicat şi unde a greşit Laurenţiu Reghecampf la meciul din Olanda: "Ca să îi baţi, trebuie să joci, să îi desfaci. Trebuia să jucăm ce a jucat AC Milan aseară cu Barcelona. Aşa trebuia să jucăm în tur. Să se joace ei, că sînt pasatori, mingicari, s-o paseze cît vor şi noi să punem barieră la 40 de metri. Nu trebuia să facem presing cu o echipă care pasează, mai are de învăţat şi Reghe.

Eu am vrut să-i zic să nu mergem la Amsterdam să jucăm, dar l-am lăsat. Mi-a fost jenă să-i zic, să nu spună că sînt prost. Dacă spun ceva şi poate nu iese?"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.