Steaua - Ajax

Lăcătuş scoate pălăria în faţa lui Reghe: "Merită felicitat, nu credeam că Ajax nu va înscrie"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 22 februarie 2013

Steaua s-a calificat în optimile Europa League, iar Marius Lăcătuş îşi scoate pălăria în faţa echipei roş-albastre.

"Frumoasă seară, o victorie foarte importantă, mai ales că primul meci s-a pierdut cu 0-2, erau foarte puţini care credeau că Steaua va reuşi să se califice. E meritul antrenorilor, al jucătorilor, chiar şi al fanilor care au fost alături de echipă.

Au avut atitudine pozitivă, agresivitate, chiar dacă nu  au fost multe ocazii de gol, au fost agresivi, au prestat un joc foarte bun. Important e că s-a făcut acest pas, Steaua e în optimi, sper ca şi la meciurile care vor urma, Steaua va arăta aceeaşi faţă. A demonstrat că poate întoarce un rezultat nefavorabil", a spus Lăcătuş la televiziunea sportro.

Lăcătuş i-a felicitat pe Reghecampf şi pe jucătorii Stelei după calificarea din această seară:"Bravo lor, au avut şi absenţe importante, dar iată că s-au găsit soluţii foarte bune. Reghe merită felicitat pentru ce a reuşit, iar jucătorii pentru cum au făcut faţă acestui joc.  Mă gîndeam că va fi foarte greu, nu credeam că nu se poate ca o echipă ca Ajax să nu înscrie, dar mă bucur că m-am înşelat"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.