Steaua - Chelsea

Să-i cunoaştem mai bine! » Portretul robot al colosului de 387 de milioane € cu care Steaua se bate pentru "sferturile" EL

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 22 February 2013

Chelsea va fi adversarul cu care va da piept pe 7 şi 14 în optimile de finală din Europa League. Londonezii au trecut la limită de Sparta Praga, echipă pe care au eliminat-o cu scorul final de 2-1.

În tur "albaştrii" au cîştigat în Cehia, scor 1-0, graţie unui gol reuşit de Oscar. Returul de pe Stamford Bridge se aşteapta să fie o formalitate, însă nu a fost deloc aşa. Chelsea s-a văzut condusă din minutul 12, iar cînd mai erau doar cîteva momente pînă la prelungiri, Hazard a înscris un gol fabulos şi i-a trimis pe londonezi în optimi.

Totuşi, sezonul actual este unul destul de slăbuţ pentru Chelsea. În sezonul trecut, echipa condusă de Di Matteo pe atunci cîştiga UEFA Champions League într-o finală disputată la Munchen împotriva lui Bayern. În acel an Chelsea a mai eliminat pe rînd Napoli, Benfica şi FC Barcelona în drumul ei spre marea finală.

Deşi are doar 4 titluri cîştigate, Chelsea este considerată una dintre echipele de top din Anglia, mai ales după ce Roman Abramovici a venit la echipă, făcînd numeroase transferuri extrem de costisitoare.

La ora actuală Chelsea este una dintre cele mai valoroase echipe din Europa, cu un lot cotat de transfermarkt la aproximativ 387 de milioane de euro.

Cei mai valoroşi jucători din lotul lui Chelsea
- Juan Mata - 42 de milioane de euro
- Eden Hazard - 40 de milioane de euro
- Oscar - 32 de milioane de euro
- Ramires - 27 de milioane de euro
- David Luiz - 25 de milioane de euro

Pe lîngă aceştia, Chelsea mai are în lot jucători precum Fernando Torres, Demba Ba, Frank Lampard, Ashley Cole, John Terry, Petr Cech, Branislav Ivanovici sau Florent Malouda.

Arena celor de la Chelsea are o capacitate de 41.000 de locuri.

Parcursul actual în Europa
Chelsea a făcut parte din grupa E în Liga Campionilor alături de Juventus, Şahtior şi Nordsjaelland. Londonezii au terminat pe locul 3, cu 10 puncte. Grupa a fost cîştigată de Juventus, care a mers mai departe alături de Şahtior, echipa lui Mircea Lucescu.  Echipa lui Rafa Bentiez a terminat grupa cu 16 goluri date şi 10 primite, însă dintre cele marcate, 10 le-au marcat danezilor.

În 16-imile Europa League, englezii au scos-o pe Sparta Praga după 2-1 la general.

Ultima echipă aliniată:
Cech - Azpilicueta, Terry, Cahill, Bertrand - Ramires, Mikel, Moses - Mata, Oscar - Torres

Cele mai importante transferuri din ultimul an:
- Eden Hazard - 35 de milioane de euro (Lille)
- Oscar - 28 de milioane de euro (Fluminense)
- Victor Moses - 10 milioane (Wigan)
- Cesar Azpilicueta - 7,7 milioane (Marseille)
- Demba Ba - 7,5 milioane (Newcastle)
- Marco Marin - 7 milioane (Werder Bremen)


Palmares

Premier League - de 4 ori
FA Cup - de 7 ori
Cupa Ligii - de 4 ori
FA Commnity Shield - de 4 ori
UEFA Champions League - o dată (sezonul 2011-2012)
Cupa UEFA - de două ori
Supercupa Europei - o dată (1998)

Steaua - Chelsea va fi pe 7 martie, ora 20:00, în direct la DigiSport, DolceSport, Protv şi liveTEXT pe GSP.Ro. Returul va avea loc pe 14 martie.

Programul optimilor de finală din Europa League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.