International   •   Steaua - Chelsea   •   STEAUA - CHELSEA, JOI, 7 MARTIE, ORA 20:00, ÎN DIRECT LA PROTV, DIGISPORT, DOLCE ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Meciul cu Chelsea, mină de aur pentru bişniţari » Preţuri astronomice la biletele "second hand" :O

Articol de Vlad Nedelea   —  marți, 26 februarie 2013

Eliminarea celor de la Ajax din şaisprezecimile Europa League i-a făcut pe fanii Stelei să creadă într-o minune cu Chelsea. Cele 38.000 de bilete scoase la vînzare online s-au vîndut în doar cîteva ore în ciuda preţurilor destul de piperate.

Chiar şi aşa, oficialii Stelei nu sînt siguri că vor avea un stadion plin la meciul de pe 7 martie. Încă de a doua zi de cum au fost epuizate biletele online, site-urile okazii.ro şi mercador.ro au fost asediate de anunţuri în care sînt scoase la vînzare bilete la meciul cu Chelsea.

Cum cererea biletelor a fost incredibil de mare, un bilet la tribuna a II-a, inelul 1, sector central, care în mod normal ar fi costat 225 de lei, ajunge să fie chiar şi de aproape 10 ori mai scump, găsindu-se la 2.000 de lei!

Cele mai ieftine bilete, cele de la peluze, inelul 3, care în mod normal erau 60 de lei, ajung şi ele să coste în jurul a 200 sau 300 de lei, unele oferte fiind chiar şi mai mari.


Pe cele două site-uri de vînzări se află mai bine de 100 de astfel de anunţuri, unii bişniţari avînd şi cîte 20 de bilete sau mai multe. Pe lîngă aceştia mai sînt şi cei care nu şi-au postat anunţurile pe internet şi roiesc în jurul Stadionului Ghencea şi pe lîngă Naţional Arena.

Deşi sînt mulţi suporteri care nu şi-au achiziţionat bilet la partida cu Chelsea, aceştia nu şi-au pierdut speranţa. Steaua a epuizat toate cele 35.000 de bilete puse în vînzare pe site-ul biletesteaua.ro, însă restul vor fi comercializate la casele de bilete după un program care va fi anunţat ulterior!

Steaua - Chelsea este joi, 7 martie, ora 20:00, în direct la Protv, DigiSport, DolceSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.