Fotbal   •   Liga 1   •   COMISIA DE DISCIPLINĂ

Haţegan l-a eliminat, dar tot el îl salvează? Fraza din raport care îi poate aduce o suspendare minimă lui Cadu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 28 februarie 2013

Astăzi, la ora 17:00, Comisia de Disciplină a LPF va judeca şi va lua o decizie în privinţa fazei în care Ricardo Cadu l-a faultat violent pe Milanov în meciul FC Vaslui - CFR 0-0, disputat luni seară.

 

Deşi i-a provocat o accidentare extrem de gravă fundaşului dreapta bulgar, Cadu ar putea primi o sancţiune minimă tocmai datorită celui care l-a eliminat de pe teren. Arbitrul partidei, Ovidiu Haţegan, a scris în raport că portughezul n-a făcut acel fault cu intenţie, dar că a trebuit să-i arate cartonaşul roşu din cauza efectului pe care l-a produs duelul dintre Cadu şi Milanov.



AICI AI FAULTUL LUI CADU ASUPRA LUI MILANOV




Haţegan a făcut precizarea că intrarea lui Cadu n-a fost făcută cu premeditare, deşi regulamentul nu-l obliga să explice în raport dacă un jucător faultează sau nu cu intenţie. Şefii campioanei vor invoca în şedinţa de azi tocmai acest lucru şi vor solicita în faţa membrilor Comisiei de disciplină ca pe baza raportului "centralului" arădean, Cadu să încaseze pedeapsa minimă, de 2-3 etape.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.