CFR trebuia să plătească clubului Luceafărul Dej 25 la sută din cele 3 milioane de euro încasate de la Schalke pentru transferul lui Ciprian Deac. Juristul clujenilor a avansat suma de 100.000 de euro pentru a face uitat litigiul.
Acuzaţii grave la adresa clubului CFR Cluj! Firma Euro East Investigations, specializată în investigarea fraudelor, care reprezintă interesele clubulului Luceafărul Dej, susţine prin intermediul avocatului Caius Iliescu că gruparea feroviară intenţionează să scape de o datorie de 750.000 de euro.
Mai exact, CFR Cluj trebuia să achite 25 la sută din suma de transfer a lui Ciprian Deac la Schalke, în 2010, clubului formator al fotbalistului, Luceafărul Dej. Nemţii au plătit 3 milioane de euro pentru transferul mijlocaşului.
"Avem acte clare care certifică acest lucru. Clubul Luceafărul Dej este înşelat de doi ani şi jumătate, încercîndu-se în mod categoric să se ajungă la prescripţie, pentru a nu se mai putea face nici o acţiune", a precizat avocatul Caius Iliescu.
Mită de 100.000 de euro
Mai mult, avocatul lasă de înţeles că i s-a oferit mită pentru a renunţa la litigiu. "În 27 februarie, ar fi trebuit să ne întîlnim cu domnul Mureşan, dar la întîlnire s-au prezentat alte două persoane, fără mandat din partea clubului. Am fost surprinşi să aflăm că au fost trimişi de preşedintele Mureşan să discute cu noi «off the record». Ni s-a oferit suma de 100.000 de euro, fără factură, pentru a limita toate diligenţele noastre la acest nivel. Am fost surprinşi şi am cerut o întîlnire cu domnul Mureşan. Ne-am prezentat alături de reprezentantul Clubului Sportiv Luceafărul 2000 Dej, domnul Victor Mureşan, dar nu am fost primiţi de către domnul Iuliu Mureşan, ba mai mult am fost trataţi cu dispreţ", a completat avocatul.
Mureşan se apără
CFR Cluj a reacţionat prin intermediul preşedintelui Iuliu Mureşan. "Este o persoană care se dă avocat şi care m-a mai căutat de cîteva ori. A întîrziat la întîlnire şi i-am transmis prin secretară că nu îl mai primesc. Este o minciună că am fi vrut să dăm 100.000 de euro pentru a stinge litigiul. Nu mai trebuie să dăm nici un ban pentru Ciprian Deac, în aşa fel sînt făcute actele, iar unele dintre ele şi-au pierdut deja valabilitatea", a menţionat Mureşan.
Fac plîngere penală
Reprezentanţii firmei Euro East Investigations vor depune o plîngere penală împotriva clubului feroviar şi vor cere ca dosarul să fie judecat în altă parte, nu la Cluj. "Vom depune luni o plîngere penală sub acuzaţia de înşelăciune şi ne gîndim cînd o redactăm dacă sînt sau nu constituite elementele infracţiunii de dare de mită privind suma de 100.000 de euro, ţinînd cont că noi eram în exercitarea unui mandat profesional", a specificat avocatul Caius Iliescu. Acesta deţine o înregistrare telefonică prin care juristul clubului CFR, Ionuţ Tripon, confirmă că a înaintat în discuţii suma de 100.000 de euro.
Federaţia a închis ochii
Deşi la FRF a fost înregistrat un contract prin care transferul lui Ciprian Deac la Schalke se putea realiza avînd şi acordul clubului formator al fotbalistului, Luceafărul Dej, forul sportiv de specialitate nu s-a sesizat în acel moment. "Ne-am gîndit să notificăm şi Federaţia, care a mai fost notificată şi în 2010, cînd nu a avut nici o reacţie referitoare la acest subiect", a menţionat avocatul Iliescu.
"Nu mai sînt dispus la nici o conciliere. Voi merge pînă la capăt pentru a recupera banii care i se cuvin clubului meu. Un prost poate manipula mai mulţi proşti, dar eu nu fac parte din această categorie" (Victor Mureşan, preşedinte Luceafărul Dej)
{{text}}