Handbal

VIDEO Oltchim a înviat! » Vîlcencele pot spera din nou la calificarea în semifinale după 26-23 cu Zvezda

Adina Meiroşu a jucat ieri foarte bine, fiind folosită atît inter stînga, cît şi pe centru.

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Galacticele" au învins, în Rusia, pe Zvezda Zvenigorod şi semifinalele nu mai sînt aşa departe. Vîlcea trebuie să cîştige însă etapa viitoare, la Budapesta.

Vîlcencele respiră aer proaspăt de Ligă după ce ieri au învins în Rusia pe Zvezda Zvenigorod, 26-23. Era singura variantă pentru românce ca să mai spere la semifinalele Ligii Campionilor.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Evoluţie în salturi
Succesul s-a conturat însă greu, chiar foarte greu. În prima repriză, gazdele au fost cele care au impus ritmul, în timp ce "galacticele" au părut mult prea timorate, depăşite parcă de miza enormă. Greşelile elevelor lui Jakob Vestergaard au fost din nou numeroase, Barbosa, Brădeanu şi celelalte oferindu-le mingi pe tavă, pentru contraatac, rusoaicelor.

Oltchim a ţinut însă mereu aproape, a reuşit chiar să conducă pe finalul reprizei, 12-11, dar castelul clădit s-a dărîmat în cîteva secunde. Zvezda a marcat de trei ori consecutiv, iar la cabine, "galacticele" au intrat cu două goluri la pasiv: 13-15.

Apărarea imbatabilă
Nici debutul reprizei a doua nu a fost favorabil româncelor. Rusoaicele s-au desprins la 17-13 în minutul 35, iar sfîrşitul Oltchimului părea tot mai aproape. În poarta vîlceană a intrat însă Paula Ungureanu şi lucrurile s-au schimbat total. Paradele goal-keeperului au refăcut moralul coechipierelor şi Oltchim a marcat de trei ori consecutiv.

Vîlcea era cea care impunea acum ritmul şi forţa egalarea. A reuşit-o în minutul 47, la 19. Ultimele zece minute au fost un heirup românesc. Apărarea formată din Brădeanu-Pineau şi Meiroşu a fost de netrecut. Postnova, Marenikova şi celelalte patru foste campioane mondiale de la Zvezda nu au mai găsit calea spre gol. De la 20-20 s-a făcut 24-20 pentru Oltchim şi victoria nu mai putea scăpa. Au mai fost doar mici emoţii, risipite prin ultimele două reuşite ale Aureliei Brădeanu.

Victorie la final, îmbrăţişări şi semifinalele sînt tot mai aproape. Nimic nu mai e imposibil acum. Oltchim joacă însă încă un meci de totul sau nimic săptămîna viitoare, la Budapesta, acolo unde trebuie să treacă de FTC Cargo.

Zvezda 23
Postnova 6, Marennikova 6, Uskova 4, Viahîreva 3, Lobach 2, Havronina 1, Lacrabere 1. Antrenor: Zdravko Zovko

Oltchim 26
Bulatovici 7, Meiroşu 4, Managarova 3, Stanca 3, Manea 3, Nechita 2, Brădeanu 2, Farcău 1, Barbosa 1. Antrenor: Jakob Vestergaard

CLASAMENT
1. FTC Budapesta 3 3 0 0 88-82 6p
2. Krim Ljubljana 3 2 0 1 83-78 4p
3. Oltchim Rm. Vîlcea 4 2 0 2 101-99 4p
4. Zvezda Zvenigorod 4 0 0 4 106-119 0p
Azi, ora 20:30: Krim-FTC Budapesta
Etapa viitoare: FTC Budapesta-Oltchim (9 martie), Krim-Zvezda (10 martie)

Gyor, sigură de primul loc
În cealaltă grupă a Ligii Campionilor, campioana Ungariei, ETO Gyor, e imbatabilă. Maghiarele au cîştigat ieri, 30-24 cu Larvik, şi au 10 victorii consecutive în Ligă! Unguroaicele sînt sigure de primul loc în grupa întîi principală, indiferent de ultimele două partide. În acest caz, dacă Oltchim va termina pe locul doi în grupa sa, va întîlni în semifinale pe Gyor. Pe primul loc, Oltchim ar evita sigur Gyorul. Tot ieri, Randers şi Buducnost au terminat la egalitate, 20-20.

CLASAMENT GRUPA I
1. ETO Gyor 4 4 0 0 106-77 8p
2. Larvik 4 2 0 2 87-91 4p
3. Buducnost 4 1 1 2 79-89 3p
4. Randers 4 0 1 3 79-94 1p

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.