Spadasina ocupase pînă acum, în 2013, locul 2 la Doha şi locul 3 la Budapesta.
Ana Maria Brînză a urcat ieri din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. A făcut-o într-o sală aflată la 12 kilometri de centrul Parisului, la etapa de Cupă Mondială de la Saint-Maur A fost o zi în care Ana nu le-a lăsat foarte multe tuşe adversarelor, ziua în care şi-a pus masca galbenă şi a strîns de mînerul spadei, ziua în care totul i-a ieşit.
A început aventura de ieri contra luxemburghezei Lis Fautsch, o spadasină care nu este între primele 100 în topul mondial. Vicecampioana olimpică de la Beijing a învins-o cu 15-7.
Mai departe, în turul al doilea, a dat peste Sheng Lin, pe care a învins-o cu 11-6. În optimi de finală, pe planşa galbenă a întîlnit-o pe italianca Marizia Muroni, în vîrstă de 24 de ani şi care face parte din noul val, de care a trecut cu 13-5.
În sferturi de finală, poate unul dintre cele mai grele meciuri pentru scrimeri pentru că învingătorul merge în semifinale şi e sigur de medalie, în timp ce învinsul rămîne cu senzaţii amare. În această fază, Ana a întîlnit-o pe campioana europeană din 2011, Tiffany Geroudet. A fost o întîlnire în care Brînză a fost atentă şi în care a dominat. A învins cu 15-7, iar la final şi-a scos masca şi a salutat cu spada spre cer, aşa cum face de fiecare dată pentru a cinsti memoria tatălui său, care a decedat la începutul lui 2012.
Cu siguranţa că va fi pe podium, Ana Brînză a întîlnit-o pe semifinale pe suedeza Emma Samuelsson. La fel ca şi în "sferturi", ea şi-a asigurat încă de la început un avantaj considerabil, tuşă după tuşă însoţite de ţipete moderate şi de pumnul drept strîns. La final a fost 15-8. După nici douăzeci de minute, a fost nevoită să se întoarcă pe planşă. Fără să se odihnească şi cu senzaţiile din meciul anterior prezente încă în muşchi.
În lupta pentru primul loc, Ana a fost necrutăţoare, trecînd de unguroaica Emese Szasz cu 11-6. Sub masca galbenă s-a ascuns un zîmbet de bucurie şi mulţumire. După locul doi de la Doha, după locul trei de la Budapesta, a venit şi locul întîi la Saint-Maur. Azi are loc concursul pe echipe, iar săptămîna viitoare vine concursul de la Barcelona, acolo unde Ana a cîştigat în ultimii doi ani.
Pînă în turul al treilea
În concursul de la Saint-Maur, pe tabloul de 64 au mai participat alte patru spadasine române. Maria Udrea a pierdut în primul tur, Ana Zdanovschi în turul al doilea, la fel şi Ioana Dumitru, iar Simona Deac a ajuns pînă în runda a treia, unde a pierdut în faţa campioanei olimpice de la Londra, Şemiakina, cu 14-15.
CE CADEŢI - Aproape de podium
Echipa feminină de floretă a României a ocupat locul al patrulea la Campionatele Europene de cadeţi, care au loc la Budapesta. În finala mică, floretistele au pierdut în faţa Italiei cu 42-45, după ce se înclinaseră în semifinale în faţa Poloniei cu 30-35. Echipa României a fost formată din Corina Damaschin, Mălina Călugăreanu, Ana şi Maria Boldor. Ultima dintre ele a reuşit să cîştige, joi, medalia de argint la individual în cadrul aceleiaşi competiţii.
10 victorii în etapele de Cupă Mondială adunase Ana Maria Brînză pînă ieri
{{text}}