Academia Română a acceptat propunerea MTS pentru portarul şi mijlocaşul Stelei, urmează alte patru legende alături de scriitorii, oamenii de ştiinţă şi artiştii recompensaţi.
Ideea unor rente viagere pentru componenţii echipei de aur a Stelei, cîştigătoare a Cupei Campionilor în 1986, părea să intre în colaps. Cadrul legal nu permite Ministerului Tineretului şi Sportului să ofere aşa ceva. S-a găsit însă o soluţie, săptămîna trecută: indemnizaţii de merit pentru Duckadam şi Majearu, urmează Bălan, Bumbescu, Pistol şi Radu II.
Listă full la sport, s-a trecut la fondul de rezervă
Alternativa găsită de Minister a fost discutată zilele trecute cu reprezentanţii Academiei, care gestionează acordarea acestor indemnizaţii de merit pentru personalităţi din diferite domenii. A apărut o problemă: pentru sport, lista numără deja 115 personalităţi, dar e imposibilă adăugarea altora: indemnizaţiile se oferă pe viaţă, şi numai decesul unui fost sportiv poate elibera un loc pe listă!
S-a trecut la planul doi: un fond de rezervă al Academiei, pentru personalităţi care au adus imagine pozitivă României. Iar Ministerul a reuşit să introducă pe lista personalităţilor din această categorie primii doi stelişti, Duckadam şi Majearu. Începînd de luna aceasta, fiecare va primi 1.800 de lei, lunar, pe toată durata vieţii.
Bumbescu e "la încălzire"
O dată pe an, Academia Română organizează o şedinţă cu reprezentanţii MTS, Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artiştilor Plastici, Ministerului Culturii. Aceştia propun noi nume pentru indemnizaţiile de merit.
Deşi întîlnirea e anuală, Academia a acceptat ca luna viitoare să mai aibă loc o întîlnire cu oamenii din MTS, pentru a se discuta cazurile lui Bălan, Pistol, Radu II şi Bumbescu, ultimul selecţioner al României U16. Mai mult ca sigur, cei patru vor fi acceptaţi, urmînd ca încet-încet toată echipa Stelei de la Sevilla să fie acoperită.
Printre personalităţile care încasează în prezent indemnizaţie de merit îi regăsim pe actorul Radu Beligan, istoricul Constantin Bălăceanu-Stolnici, matematicianul Solomon Marcus sau criticul literar Eugen Simion. Începînd de luna viitoare, lor li se alătură şi scriitorii Andrei Pleşu şi Norman Manea.
3.000 euro e salariul lui Helmuth Duckadam la Steaua, în funcţia neconvenţională de "Preşedinte de imagine"
1.500 euro e salariul aproximativ al lui Adrian Bumbescu pe postul de selecţioner U16
{{text}}