Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a intrat din nou în atenţia lui Valeriu Răchită.
"De problema biletelor pentru legendele clubului nu trebuia să se ocupe direct patronul Gigi Becali. Trebuia cineva din club să se gîndească la aceste glorii care au scris istoria Stelei. Sînt unii angajaţi in club pentru probleme organizatorice. De asta, spre exemplu, l-a adus Victor Piţurcă pe MM Stoica la Steaua. Apoi primul pe care l-a vîndut Stoica a fost chiar Piţurcă.
Eram acolo cînd s-a întîmplat treaba asta şi stiu bine. Era marginalizat, sau aşa se considera el şi nu suporta situaţia. Piţurcă era cel care conducea toata activitatea fotbalistică în Ghencea, iar Stoica era numai prin biroul patronului să îi bage în cap diferite chestii.
L-a făcut pe Piţurcă, un imens stelist, să plece. Prin gargara lui poate prostii multă lume, dar nu pe toţi. Acum, lui MM toţi îi spun NN, pentru că tot vorbeşte bine engleză. La cursurile "Pro" majoritatea, aproape toţi antrenorii cursanţii m-au felicitat că l-am pus la punct. Am întrebat de ce îi spun aşa şi mi-au explicat că vine din engleză de la "No Name"!
Însă după ce am vazut marţi seara, cînd a ajuns să-l conteste şi să-l critice chiar şi pe Sir Alex Ferguson, despre care spune că nu merită titlul de "Sir", eu, un umil posesor de licenţă, mă retrag din aceste dispute."
{{text}}