Steaua - Chelsea

Eroul Stelei e satisfăcut: "Am reuşit un lucru măreţ" » Ce l-a impresionat pe Rusescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 07 martie 2013

Raul Rusescu a fost eroul Stelei în victoria cu Chelsea, scor 1-0, reuşind să obţină lovitura de pedeapsă şi să marcheze din penalty în prima repriză.

Atacantul Stelei a explicat de ce Steaua are astfel de rezultate: "Este un sentiment plăcut să te întîlneşti cu astfel de jucători. Nu au putut să-şi arate adevărata lor valoare din cauza noastră, pentru că am făcut un meci foarte bun. Nu este uşor să joci în faţa unor jucători atît de valoroşi, dar ne dorim de fiecare dată foarte mult să cîştigăm, ne dăruim, facem un joc plăcut, asta se vede", a spus Rusescu la Digisport.

Rusescu speră ca echipa să se întoarcă victorioasă şi de la Londra: "Sîntem pregătiţi pentru orice pe Stamford Bridge şi sperăm să ne întoarcem victorioşi de acolo. Ceea ce am făcut noi m-a impresionat foarte mult, am bătut cîştigătoarea Ligii Campionilor. I-am făcut pe toţi fericiţi, se vede că sîntem pe drumul cel bun. În seara am reuşit un lucru măreţ".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.