Recent dispărutul preşedinte al Venezuelei a investit imens şi arbitrar în sport, lăsînd însă moştenire un aur olimpic aproape unicat
Spuneţi repede un nume de sportiv venezuelean! Hm...greu, nu-i aşa? V-aţi gîndit mai bine? Da. În zgomot de motor bine turat demarează numele lui Pastor Maldonado. Pilot de Formula 1, cîştigător în sezonul trecut al Marelui Premiu al Spaniei, el şi-a pus ţara pe harta sporturilor din această categorie, cea a cailor putere. A făcut-o cu sprijinul clar, necamuflat şi chiar un pic deranjant pentru alţii al preşedintelui abia stins din viaţă, Hugo Chávez. Acesta a ordonat ca locul lui Maldonado la Williams să fie asigurat contra unei sume anuale de 40 de milioane de dolari, vărsaţi în contul echipei britanice de firma de stat Petróleos de Venezuela. Un contract pe care opoziţia lui Chávez l-a privit din prima clipă cu ochi critic.
E un exemplu care reflectă fără ghilimele pasiunea imensă, dar şi arbitrară a decedatului preşedinte pentru sport. Site-ul canadian CTV News a publicat zilele trecute un parcurs al vieţii lui Chávez în 50 de imagini. Dintre ele, 7 sînt cu tematică sportivă. Pătrunzînd pe teren la un meci de baseball dintr-o bază militară, cu mănuşa în mînă. Pasînd cu Maradona în timpul ceremoniei de deschidere a Copei America 2007. Alergînd prin zăpadă alături de preşedintele Boliviei la un summit ecologic de la Copenhaga, în 2009. Făcînd exerciţii de gimnastică în cadrul procesului de recuperare după prima operaţie, în 2011. Cu o minge de baseball în mînă, deja cu părul căzut din cauza chimioterapiei. Jucînd bolas criollas, o variantă locală de bowling. Premiindu-l pe spadasinul Rubén Limardo după JO de la Londra.
Din ordinul lui, guvernul a alocat o sumă ameţitoare, 450 de milioane de dolari, pentru ca reprezentanţii Venezuelei la JO 2012, 69 de sportivi, să aibă o pregătire cît mai completă, incluzînd cantonamente în SUA şi Spania. Rezultatul a fost al doilea campion olimpic din istoria ţării, da, abia al doilea, după o pauză de 44 de ani! Tocmai Rubén Limardo, învingătorul la spadă individual, căruia Chávez i-a dăruit o replică în aur a spadei lui Simón Bolívar, eroul de necontestat al naţiunii, eliberatorul.
Moştenirea lui Hugo Chávez e greu de stabilit acum. E prea devreme. E clar însă că a lăsat una pentru că nu putea fi trecut cu vederea. Iubit cu disperare de săracii care i-au apreciat injecţiile de fonduri în sănătate şi învăţămînt, urît cu pasiune de cei care nu-i puteau ignora apucăturile populiste, dictatoriale, de limitare a libertăţilor. Chávez dansa în balconul Palatului Prezidenţial de la Miraflores, avea o emisiune tv săptămînală, îi critica zilnic pe americani, făcea băi de mulţime şi împărţea decoraţii. Acum, Chávez nu mai e. Cînd se va derula însă, o dată şi încă o dată, istoria olimpică, firavă şi deşirată, a Venezuelei, lumea şi-l va aminti şi pe el. Prin aurul lui Limardo şi al spadei lui Bolívar.
{{text}}