Venind dinspre oriunde către Bucureşti, sînt cîteva zone cenuşii care te fac să vrei să îţi bagi picioarele
Hale dezafectate, construite înainte de '89, vile, multe vile, de prost gust, aruncate anapoda la poalele munţilor suprasolicitaţi de turişti, sute de gropi, în asfaltul proaspăt reparat cu nisip, bazaruri cu chinezării şi pline de cerşetori, trafic veşnic blocat, chioşcuri de metal care încă vînd ţigări la bucată, zone întregi unde pungile de plastic sînt urcate de vînt spre nori şi coborîte, apoi lin, în loc de frunze, zeci de radare înghesuite pe "teritorii" care veghează la buna circulaţie, adică stau la ciupeală.
Pentru unii dintre români, joi seară, la capătul acestui drum s-a aflat o echipă. E drogul lor, vorba cîntecului, sînt două ore în care culoarea unui club a devenit paravanul unei ţări chinuite de orice i-a scos în cale istoria.
Citim de la birou, din taxi, din metrou, din curte, din baie, din revenirea în universul nostru. Pentru că nu vom trăi mai bine, nimic nu se va schimba, după ce Steaua a cîştigat cu Chelsea. Şi poate tocmai de aceea e frumos fotbalul, pentru că suporterii s-au regăsit mereu, evadînd în masă, cu autocare, cu trenuri, cu metrouri, cu maşini sau pe jos, spre un teritoriu inaccesibil traiului de zi cu zi. Mereu pe drumul lor.
{{text}}