Fotbal   •   Liga 1   •   CSMS IAŞI - CFR CLUJ 1-1

VIDEO CFR Cluj acuză arbitrajul după egalul de la Iaşi, 1-1: "Sîntem defavorizaţi!"

Clujenii l-au pus la zid pe "centralul" Marius Avram Foto: Mediafax

Articol de Valentin Şchiopu   —  luni, 11 martie 2013

Clujenii acuză arbitrajul de la meciul cu Iaşi după ce Marius Avram nu le-a acordat un penalty şi nu l-a eliminat pe Straton

Click aici pentru rezumatul VIDEO!

CFR a rămas fără victorie în 2013 şi după deplasarea de la Iaşi. Oficialii clujenilor susţin că arbitrajul i-a defavorizat din nou. "Marius Avram nu a văzut un penalty clar la Keita, iar cotul aplicat de Straton lui Kapetanos este o lovitură murdară, intenţionată. Cadu a primit 6 etape pentru o fază în care n-a vrut să-şi lovească adversarul. În acest caz, nu s-a arătat nici măcar un cartonaş galben!", s-au plîns feroviarii.



Kapetanos a plecat extrem de nervos de la stadion, după ce s-a oprit preţ de cîteva secunde în faţa camerelor TV. "Aţi văzut acum? Acela a fost cartonaş roşu? Atît vreau să vă întreb...dacă a fost cartonaş roşu sau nu?!", a reacţionat atacantul grec după meci.



5 meciuri fără victorie a adunat CFR Cluj în 2013



"E inadmisibil!"

CFR a ajuns la al treilea meci fără victorie în Liga 1. O situaţie cu care s-a întîlnit şi în tur, după 2-2 cu Iaşiul, 2-3 cu Rapid şi 2-2 cu Petrolul. "Am obţinut inadmisibil de puţine puncte pînă acum. Contează pentru noi orice punct pe care-l pierdem, ne doare să vedem că nu putem învinge o echipă inimoasă, dar care se bate totuşi la retrogradare", a spus Iuliu Mureşan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.