Fosta campioană a Europei, Krim Ljubljana vine la Vîlcea avîndu-l ca şef de delegaţie pe primarul Ljubljanei, Zoran Jankovici, fost preşedinte al clubului.
Interes enorm şi pentru Krim Ljubljana înaintea partidei cu Oltchim, din ultima etapă a grupei a doua principale în Liga Campionilor. Slovenele sînt pe primul loc în grupă, cu 8 puncte, fiind sigure de calificare, dar îşi doresc să rămînă pe prima treaptă.
Krim vine în Romînia avîndu-l ca şef de delegaţie chiar pe primarul Ljubljanei, Zoran Jankovici, cel care a fost mai bine de zece ani preşedintele clubului şi principalul sponsor al echipei. De altfel, în perioada în care Jankovici a fost preşedinte, Krim a avut cele mai bune rezultate în Europa. A cîştigat în 2001 şi 2003 cel mai preţios trofeu, jucînd în alte trei rînduri finala: 1999, 2004 şi 2006.
"Zoran e un tip extrem de ambiţios. Cînd se implică în ceva îi place să fie numărul unu. Acum am înţeles că s-a implicat iar la echipă şi cu siguranţă Krim va redeveni o forţă", a declarat Luminiţa Huţupan Dinu, cea care a apărat şase ani poarta Krimului, în cea mai bună perioadă din istorie.
Întîlnire Jankovici-Oprescu Zoran Jankovici nu vine în România doar pentru handbal. El are programată şi o întîlnire cu primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu.
N-au primit banii de la Oprescu
Handalistele Oltchimului încă mai aşteaptă ca Sorin Oprescu să-şi ţină promisiunea şi să vireze în contul clubului vîlcean suma de bani promisă anul trecut. "Acum avem şanse mari la semifinale, fetele au uitat de toate neajunsurile, sperăm ca toţi cei care au promis că vor fi lîngă noi să-şi respecte promisiunile", a declarat preşedintele Petre Berbecaru.
{{text}}