Steaua - Chelsea

Un fost mare internaţional dinamovist: "Calificarea ar fi doar a Stelei, nu a fotbalului românesc. Nu l-ar schimba cu nimic"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 14 martie 2013

Steaua încearcă diseară să obţină o performanţă, calificarea în sferturile Europa League, pe care chiar antrenorul ei a prezentat-o ca fiind "un mare cîştig, în primul rînd, pentru fotbalul românesc".


Un fost jucător produs de marea rivală a Stelei, Dinamo, e vorba despre Bogdan Stelea nu numai că nu e de acord că un rezultat mare ar fi benefic întregului fotbal românesc, dar oferă şi argumente prin care combate această teorie.

"Calificarea ar fi ceva fantastic, dar ar fi doar performanţa Stelei, ar fi benefic doar pentru antrenorii, jucătorii, colectivul de acolo, nu şi pentru fotbalul românesc. Nu se va schimba nimic în bine în fotbalul de la noi dacă Steaua va juca în sferturi. Cunosc din proprie experienţă, pentru că şi noi am realizat multe rezultate notabile cu echipa naţională şi credeţi că s-a schimbat ceva? Absolut nimic. Aşa va fi şi acum, aşa că, repet, calificarea va fi a Stelei şi doar a ei", a spus Stelea la Dolce Sport.

În prezent, Stelea (45 de ani) colaborează cu postul Dolce Sport, unde este unul dintre experţi, alături de Panduru, Viorel Moldovan şi Iulian Miu. Stelea a jucat pentru Dinamo între 1986 şi 1991, dar şi în sezonul 2004-2005, dar a îmbrăcat şi tricoul Stelei între 1995 şi 1997.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.