Liga 1

GSP.RO anunţă: Dinamovişti, vi s-au băgat restanţele pe 3 luni!

bucurie Dinamo,plasa poarta

Articol de Eduard Apostol  —  Thursday, 14 March 2013

UPDATE 16:30 Ionuţ Negoiţă, noul acţionar majoritar al lui Dinamo: "Aşa cum am promis, vreau să reformez Dinamo şi să-l duc acolo unde îi este locul, pe unul din primele două locuri ale Ligii 1. Nu va fi o treabă uşoară însă. Sînt conştient că voi avea mult de investit, financiar şi nu numai, dar mereu am considerat că Dinamo merită tot ce e mai bun, de aceea nu am dat nici o clipă înapoi.

Va fi un proces de durată şi sper ca suporterii să aibă răbdare cu echipa, să aibă încredere în noi şi, mai mult decît orice, să revină, în număr cît mai mare, pe stadion. E timpul ca toţi să strîngem rîndurile şi să reînviem Legenda Dinamo!", a spus Ionuţ Negoiţă, conform ziarulring.ro.

***

Prima veste de la numirea lui Ionuţ Negoiţă ca acţionar majoritar la Dinamo este mai mult decît îmbucurătoare pentru jucătorii lui Cornel Ţălnar.

"Astăzi, la ora 14:00, s-au băgat banii în conturi. Să verificaţi cardurile!" a fost anunţul care a readus zîmbetul pe buzele fotbaliştilor care au trei victorii din tot atîtea meciuri oficiale în 2013.

Mai exact, s-au virat două treimi din salariul pe luna noiembrie, dar şi restanţele pe lunile decembrie şi ianuarie. A mai rămas o lună de întîrziere, dar Negoiţă le-a transmis jucătorilor că acest amănunt va fi reglat pînă la 31 martie. Totodată, omul de afaceri trebuie să rezolve şi datoriile către terţi, în jur de un milion de euro, pentru a se obţine licenţa de Liga 1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.