Fotbal   •   Liga 1   •   FRF

Iată echipa "Baciului" pentru FRF! » Gazeta vă prezintă care sînt oamenii pe care Popescu se va baza dacă va cîştiga şefia FRF

Gică Popescu, aici alături de Hagi şi Ilie Dumitrescu, şi-a încheiat cariera de fotbalist în 2003, după ce a jucat în 6 ţări străine: Olanda, Anglia, Spania, Turcia, Italia şi Germania

Articol de Vlad Nedelea   —  marți, 19 martie 2013

Dacă va cîştiga alegerile din primăvara lui 2014, Popescu îi va aduce cu el la Casa Fotbalului, printre alţii, pe Hagi, Chivu, Ilie Dumitrescu, Crăciunescu şi Bivolaru.

Mai 2014. Atunci va fi ultima lună în care Mircea Sandu va mai fi preşedintele FRF. Naşu' şi-a anunţat deja decizia de a se retrage, iar la alegerile ce vor urma, unul dintre candidaţi va fi sigur Gică Popescu. A spus-o şi public, însă ceea ce n-a dezvăluit pînă acum e cu ce oameni va veni să conducă în Casa Fotbalului.

Şase foşti mari internaţionali

Cel care a fost căpitan la Barcelona acum 15 ani propune nişte foşti jucători imenşi din Generaţia de Aur. Cu unii dintre ei a discutat deja pe marginea unei eventuale colaborări la FRF, cu ceilalţi urmează să o facă. Gică Hagi i-a promis că îl va însoţi şi va avea rol de director tehnic peste toate echipele naţionale. Dacă în privinţa "Regelui" nu e nimic ieşit din comun că va colabora cu Popescu, un alt fost "tricolor" constituie marea surpriză.

E vorba despre Cristi Chivu, care şi-a dat acordul să vină în FRF dacă în vara-toamna anului viitor, cînd va împlini 34 de ani, nu va mai avea angajament cu vreo echipă. Pe lîngă Hagi şi Chivu, alături de cel supranumit "Baciul" vor mai veni şi Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea şi Gabi Balint, astfel că în total în structura de conducere a Federaţiei vor fi 6 foşti mari fotbalişti.


"Gică propune un proiect grandios, pe lîngă nume noi, va aduce şi strategii noi, mai ales în privinţa comisiilor. O să vedeţi că va fi un plan serios, pe termen lung", a dezvăluit unul dintre cei care vor colabora cu Popescu.

Crăciunescu, iar şeful arbitrilor

În afara foştilor colegi, în două funcţii extrem de importante în organigrama FRF, Gică Popescu vrea doi oameni ce au mai lucrat pe aceste posturi şi în mandatul lui Sandu. Cristi Bivolaru are şanse mari să fie viitorul şef de la Relaţii Internaţionale, în timp ce Ion Crăciunescu, despre care s-a vehiculat ideea că ar putea deveni secretar general, va fi aproape sigur şef la Comisia Centrală a Arbitrilor.

Naşu' rămîne onorific, dar şi la UEFA

O eventuală venire în fruntea FRF a lui Gică Popescu n-ar însemna că cele mai importante persoane din actuala conducere de la Casa Fotbalului ar pleca. Mircea Sandu va rămîne preşedinte de onoare, însă îşi va păstra postul şi la UEFA, în Comitetul Executiv, în timp ce Kassai şi Mihalache vor fi păstraţi de Popescu chiar pe posturile pe care ei se află acum, adică de secretar general şi, respectiv, director de competiţii.

501 selecţii în echipa naţională a României au împreună Popescu, Hagi, Chivu, Stelea, Dumitrescu şi Balint


23 de ani are Mircea Sandu în fruntea Federaţiei Române de Fotbal, fiind ales prima oară în 1990

10 ani au trecut de cînd Gică Popescu şi-a încheiat cariera de jucător

6 e numărul ţărilor din afara României în care Gică Popescu a jucat: Olanda, Anglia, Spania, Turcia, Italia şi Germania

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.