Românca a fost învinsă ieri în finala categoriei 51 kg de poloneza Roxana Zasina. Este al cincilea an consecutiv cînd urcă pe a doua treaptă a podiumului continental.
Estera Dobre parcă are un scenariu scris pentru fiecare ediţie a Campionatelor Europene. E un scenariu după care a evoluat în 2007, atunci cînd, la 20 de ani, cucerea prima sa medalie la CE, de argint.
Doi ani mai tîrziu povestea se repeta, din nou argint. 2010, 2011, 2012 şi, de ieri, şi 2013 au însemnat ani de argint pentru Estera. Fata care are 16 fraţi şi şuruburi în umăr a cucerit ieri la Campionatele Europene de la Tbilisi a şasea medaliei a carierei.
A fost o zi lungă, la finalul căreia luptătoarea română s-a bucurat la fel ca pînă acum, deşi poate, undeva sub costumul albastru, se făurise un mic gînd de aur. În primul tur, Estera a intrat pe saltea împotriva finlandezei Tiina Paula Ylinen, pe care a învins-o.
Cu forţele refăcute şi cu muşchii liniştiţi a trecut apoi de letona Karalina Tjapko. A intrat între primele patru şi apoi a mai făcut un pas spre medalie, după ce a depăşit-o pe ucraineanca Iulia Blahinia.
Pînă aici totul era cunoscut, trăit. Au venit emoţiile şi gîndurile, şi speranţele. Şi apoi s-au risipit în cîteva minute. Poloneza Roxana Zasina a cîştigat finala cu 3-1. Estera a rămas din nou pe doi, acolo unde e de cinci ani.
S-a apucat de sportul care i-a adus atîtea zîmbete, dar şi un număr egal de lacrimi la 14 ani, cînd încă era o adolescentă care nu ştia care va fi rostul său în viaţă. Chiar dacă are 16 fraţi spune că părinţii le-au asigurat un trai decent. A participat la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde a fost declarată învinsă în primul tur după ce încheiase partida, deşi cîştigase acel meci pe saltea.
N-a renunţat atunci, n-a renunţat nici cînd a suferit o operaţie la umăr, n-a renunţat nici după ce nu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra. La 26 de ani, priveşte spre Rio, ultima şansă, pentru că viitorul luptelor e incert la JO începînd cu 2020.
{{text}}