Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Ţin cu Standard » Ţucudean îi mai aduce bani lui Dinamo, dacă echipa lui Mircea Rednic merge în Europa

Țucudean a bifat 3 meciuri pentru Standard, fără să marcheze Foto: GettyImages

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  vineri, 22 martie 2013

Dinamoviştii sînt suporterii trupei lui Rednic în play-off-ul din Belgia, întrucît o calificare în cupele europene pentru cei din Liege ar aduce încă 150.000 de euro în conturile "cîinilor"

Ionuţ Negoiţă a preluat Dinamo cu tot cu datorii, iar în ultimele săptămîni a plătit trei salarii restante, plus diverse sume de bani pentru a lua licenţa necesară în sezonul viitor. Roş-albii plătesc, dar mai aşteaptă să şi încaseze. În acest final de sezon, "cîinii" vor fi cei mai aprigi susţinători ai lui Standard Liege, echipa lui Mircea Rednic şi a foştilor dinamovişti George Ţucudean şi Adrian Cristea.



Dinamo a primit în schimbul transferului lui Ţucudean 800.000 de euro, iar o clauză din contract spune că, dacă Standard se califică în cupele europene, bucureştenii se mai aleg cu 150.000 de euro. Echipa lui Rednic a prins play-off-ul şi se luptă cu Anderlecht, Zulte Waregem, Genk, Brugge şi Lokeren pentru primele 4 poziţii ce garantează prezenţa în Europa.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.