Liga 1

Dinamo şi-a betonat defensiva: "Am ajuns la un club mare"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 25 March 2013

Italianul Erminio Rullo a efectuat azi vizita medicală şi urmează să semneze contractul cu Dinamo.

Fundaşul stînga în vîrstă de 29 de ani a primit informaţii despre roş-albi de la Cristiano Bergodi, dar şi de la  Marco Onetto, fostul preparator fizic al "cîinilor".

"Marco Onetto, care a fost aici, la Dinamo, a vorbit mereu frumos despre club. Am vorbit şi cu Bergodi. Mi-a spus lucruri frumoase. Că este o echipă mare, un oraş mare şi că mă voi simţi foarte bine aici. Dinamo este o echipă mare, un club mare, care a cîştigat multe trofee aici, în România. Acum, vrea să înceapă iar să cîştige, să facă un proiect important. Să sperăm că o să fie bine. Sînt pregătit fizic, sînt bine. Fac testele şi apoi o să văd împreună cu clubul ce facem", a spus Rullo, potrivit Mediafax.

Fundaşul italian are cuvinte de laudă la adresa jucătorilor români pe care i-a întîlnit în campionatul italian: "Am jucat cu Ovidiu Petre la Modena, un băiat bun şi un jucător bun. Am jucat contra lui Mutu şi Chivu de multe ori. Sînt jucători mari, care au scris şi scriu istorie pentru România.

Am văzut partida echipei României de la Budapesta, cînd Mutu a înscris. Jucătorii români sînt foarte buni, cu o cultură fotbalistică bună şi foarte legaţi de echipele proprii. Cea mai frumoasă experienţă a mea? Cu siguranţă echipa din oraşul meu, Napoli. Visam de cînd eram copil să joc acolo şi am reuşit. Dar şi perioada petrecută la Lecce e foarte importantă pentru mine".

Rullo va fi în concurenţă cu Muşat pe postul de fundaş stînga.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.