Iker Casillas este accidentat de două luni, dar se află în Franţa, alături de naţionala Spaniei. Portarul celor de la Real Madrid a aterizat astăzi la Paris şi se va caza la acelaşi hotel unde se află colegii lui, informează As.
Iniţiativa de a se alătura lotului îi aparţine lui Xavi. Mijlocaşul Barcelonei i-a propus lui Del Bosque să-l cheme pe Casillas la Paris, iar tehnicianul a acceptat imediat ideea lui Xavi.
”Unitatea şi forţa de care dăm dovadă reprezintă cheia succesului nostru. Gesturile făcute de Xavi şi Casillas sunt memorabile”, a spus Ramos la conferinţa de presă dinaintea partidei, după cum informează Marca.
Şi Pedro, celălalt jucător spaniol prezent la conferinţa de presă, s-a arătat încîntat de prezenţa lui Casillas. ”Venirea lui Iker este o bucurie, el e căpitanul nostru şi suntem foarte fericiţi că poate să fie cu noi”, a declarat atacantul Barcelonei, conform As.
Spania va întîlni mîine Franţa, de la ora 22:00, meciul fiind transmis în direct de Digi Sport 2. După egalul cu Finlanda de vineri, 1-1, partida de la Paris este vitală pentru iberici.
”Fotbalul nu are memorie şi trebuie să demonstrezi în fiecare zi ce poţi. Nu trebuie să uităm Campionatele Europene şi Mondialul, pe care le-am cîştigat. Nu putem trăi din ele, dar nici nu le putem uita”, a prefaţat Ramos confruntarea cu Franţa.
{{text}}