Liga 1

Prinşi la "păcănele" » Trei jucători de la U Cluj riscă să fie puşi pe liber de Ganea

Articol de Marius Tuhuţ  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cei trei jucători ai Universităţii au fost surprinşi de tehnicianul ”şepcilor roşii”, noaptea tîrziu, după meciul cu Chiajna, într-un local destinat jocurilor de noroc


"U" Cluj a ajuns la patru meciuri fără înfrîngere după victoria in extremis cu Chiajna (1-0) şi a ieşit momentan din zona fierbinte a retrogradării. Motiv de sărbătoare pentru "studenţi", nu însă şi pentru antrenorul Ionel Ganea, care şi-a avertizat jucătorii că nu va accepta escapade nocturne, ecuaţia salvării de la retrogradare fiind departe de a fi rezolvată. "Nu avem ce sărbători. Am cîştigat un meci şi atît. Mai avem mult de muncit pentru îndeplinirea obiectivului", a declarat "Ganezul". Trei jucători ai Universităţii nu au înţeles mesajul tehnicianului şi au ieşit în oraş să petreacă.

Conform unor surse autorizate, Ganea i-ar fi surprins tîrziu, vineri noapte, pe mijlocaşul Răzvan Zăinescu, alături de portarii Dinu Moldovan şi Cătălin Samoilă, ieşind dintr-un local destinat jocurilor de noroc. Nici unul dintre cei trei nu evoluase împotriva Concordiei, doar Moldovan fiind trecut pe foaia de joc. Antrenorul Universităţii este decis să-i excludă din lot pe cei trei pasionaţi de "păcănele", însă eliminarea lui Boşneag din finalul meciului de vineri i-a dat planurile peste cap. Fără altă variantă viabilă, Ganea trebuie să-l titularizeze între buturi etapa viitoare pe Dinu Moldovan, iar pe Samoilă să-l treacă pe foaia de rezerve.


"Sînt fericit pentru cele trei puncte, dar acum trebuie să ne gîndim la meciul cu Astra. Dacă sîntem atenţi, sînt convins că nu vom pierde"
Ionel Ganea, antrenor "U" Cluj

8 puncte a obţinut "U" Cluj de la instalarea lui Ionel Ganea pe banca tehnică din 15 puncte posibile


Criticat pentru indolenţă
Golgeterul Universităţii, Viorel Dinu, a fost schimbat în partida cu Chiajna înainte de pauză fără a acuza probleme medicale. Tehnicianul Ionel Ganea a fost nemulţumit de randamentul fizic şi implicarea în joc a atacantului. "Nu vreau să fac un caz special din Dinu. Cine nu înţelege că trebuie implicare şi muncă atunci cînd intră în teren la mine nu va mai juca! Dinu este un jucător foarte bun, cu experienţă, dar la mine nu ajunge", a specificat Ganea la finalul partidei cu Chiajna.

"Abia am scos capul de sub apă"
La nici o zi după victoria cu Chiajna, Ionel Ganea şi-a chemat jucătorii la antrenament. "Nu e cazul să facem acum o sărbătoare din fiecare victorie pe teren propriu. Trebuie să muncim în continuare serios pentru a scăpa echipa de la retrogradare. Abia am scos capul de sub apă, să mai putem respira şi noi puţin, dar sîntem departe de a îndeplini obiectivul", a spus "Ganezul". "U" Cluj va evolua etapa viitoare pe terenul Astrei, urmînd apoi să joace, tot în deplasare, cu Dinamo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.