Liga 1

S-a dus vremea cînd Astra se temea de deplasarea la Dinamo: ”Sîntem favoriţi la victorie”

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Oaspeţii de diseară vin cu tupeu pe Naţional Arena şi nu sînt impresionaţi de faima numelui Dinamo ori de stadion, elevii lui Sinescu promiţîndu-şi să continue lupta pentru titlu şi pentru Europa


Astra nu se mai sperie de Dinamo! De pe poziţia secundă în clasamentul Ligii 1 şi cu 8 puncte în faţa unui nume clasic al fotbalului românesc, giurgiuvenii au lăsat politeţurile deoparte şi anunţă că vor să plece cu victoria de pe Naţional Arena. Fotbaliştii lui Valentin Sinescu sînt încrezători, cu toate că tehnicianul pare mai circumspect: "Nu ştiu cum vor rezista băieţii tensiunii de pe cel mai mare stadion al ţării, de aceea mă gîndesc că şi un punct este bun".

Takayuki Seto a comentat: "Va fi un meci interesant, iar noi putem învinge. Cred că va fi şi un spectacol pentru spectatori. Sîntem în lupta pentru Europa şi vrem să ajungem acolo". Jucătorii spun că nu simt presiunea în lupta pentru campionat - Astra fiind principala contracandidată a Stelei, la 12 puncte de lider -, vor să se concentreze doar pe meciul de diseară. "Şi noi, şi Dinamo avem jucători foarte buni în lot, iar ambele formaţii au apetit ofensiv. Sper să reuşim să-i anihilăm pe adversari şi să cîştigăm. Avem mare încredere în noi", a declarat Silviu Lung junior la DigiSport. Alex Măţel are tupeu: "Avînd în vedere că sîntem mai bine poziţionaţi în clasament, sîntem favoriţi. Va fi un meci greu, însă nu ne e teamă deloc". Iar George Florescu, care a fost dorit insistent de Ţălnar în iarnă, însă a ajuns la Astra, a precizat: "Echipa noastră e favorită, conform estimărilor statisticii de acum, însă Dinamo este un nume important în fotbalul românesc şi va dori să arate de ce este în stare în faţa propriilor fani. Nu ne este teamă, vom încerca să învingem fiindcă avem nevoie de puncte ca să ajungem în cupele europene".


7 victorii are Dinamo în palmaresul direct cu Astra, giurgiuvenii avînd 4 succese, alte 6 partide încheindu-se la egalitate. Golaverajul este de partea roş-albilor, 28-25

3-0 este scorul ultimei întîlniri Dinamo - Astra, pe terenul "cîinilor", în mai, dar în septembrie, la Ploieşti, Astra a învins cu 1-0, în prelungiri


Nici un gol primit în 2013
Astra are cel mai bun sezon din istoria de 79 de ani a grupării. Giurgiuvenii n-au mai pierdut de cinci meciuri, după înfrîngerea cu Steaua (0-2), din ultima rundă pe 2012, formaţia lui Sinescu avînd o serie pozitivă. Au fost 4 partide în 2013, 7 goluri marcate, nici unul încasat! Astra a învins Viitorul, 2-0, apoi a remizat, surprinzător, la Severin, 0-0, a învins Braşovul, 3-0, şi la Chiajna, 2-0. "Cîinii" au 3 victorii şi un eşec în 2013: 2-1 cu Braşov, 1-0 cu Rapid, 2-0 cu Concordia şi 1-2 la Ploieşti, cu Petrolul.

Nica pierde echipa
Constantin Nica este în pericol, fundaşul dreapta ar putea să nu mai fie un titular al dinamoviştilor. Internaţionalul Under 19 are şanse minime să fie titular diseară, la antrenamentul de ieri nefiind în prima formulă. Nica plăteşte şi pentru cartonaşul roşu din meciul cu Chiajna (2-0). Astfel că Rus va continua pe banda dreaptă, iar Muşat pe stînga.

"Astra e de luat în seamă"
Şi dinamoviştii sînt impresionaţi de parcursul Astrei din acest sezon. "E o surpriză plăcută, a făcut investiţii în jucători foarte buni. Practică un fotbal spectaculos şi este o echipă de luat în seamă", a comentat Cătălin Munteanu la DolceSport. Ionel Dănciulescu, cel căruia i se va dedica acest meci de către dinamovişti, pentru cele 500 de meciuri în Liga 1, a spus: "Dinamo e condamnată să cîştige. Dar va fi foarte greu întrucît Astra e o echipă puternică".

Căldura place dinamoviştilor
"Cîinii" au de gînd să rupă norma diseară. Deja 15.000 de oameni şi-au achiziţionat bilete pentru meciul de pe Naţional Arena. În 2013, acasă, în Ştefan cel Mare, au fost 2.000 de oameni cu Braşovul şi 10.000 cu Chiajna. Oficialii speră ca 20.000 de spectatori să fie pe arenă contra Astrei, dacă nu chiar mai mult. "Dacă va fi vreme frumoasă în continuare, o să vină lumea la stadion", spun şefii.

E bine pe iarbă
După două săptămîni, elevii lui Ţălnar s-au pregătit ieri pe iarbă, în Ştefan cel Mare. Antrenorul s-a plîns de faptul că fotbaliştii s-au antrenat doar pe teren sintetic de luni pînă vineri, după stagiul montan de la Poiana Braşov. Chiar dacă mai mulţi fotbalişti s-au plîns de dureri la tendoane, roş-albii n-au probleme de efectiv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.