Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - ASTRA 1-0

Seara legendei » Dănciulescu a fost celebrat aseară de către miile de dinamovişti de pe Naţional Arena

Articol de Gabriel Burete   —  luni, 01 aprilie 2013

Dinamo i-a sărbătorit aseară pe Dănciulescu, aflat la al 501-lea meci în Liga 1, şi pe două dintre fostele glorii ale clubului, Ion Nunweiller şi Cornel Dinu.

Cei doi "clasici" au venit să-l felicite pe actualul atacant pentru performanţa de a ajunge la un număr impresionant de partide. Nunweiller a jucat pentru roş-albi între 1956 şi 1972. El şi Lică, fratele lui, au fost primii dinamovişti porecliţi "cîini roşii". Dănciulescu a fost întîmpinat cu un clip pe tabela stadionului şi cu un mesaj al galeriei: "Tinereţe fără bătrîneţe şi cîine pînă la moarte".



Miile de oameni din tribune i-au scandat numele fotbalistului de 36 de ani. Iar ca să capteze momentul, microbiştii şi-au asortat la vestimentaţia alb-roşie şi fulare dedicate special lui Dănciulescu.





Florescu a debutat în Liga 1 la 28 de ani

George Florescu, 28 de ani, cel mai contestat "tricolor" din ultimii ani, a debutat aseară nu doar pentru echipa sa, Astra Giurgiu, ci şi în prima divizie din România! Mijlocaşul a mai jucat pentru U Cluj, dar în liga secundă, în rest a evoluat doar în străinătate. Florescu a venit de o lună la Astra, însă mai are de recuperat din punct de vedere fizic. La pauză, George a lăsat locul lui Budescu, care, surprinzător, a fost păstrat doar ca rezervă în startul întîlnirii.



Gazon polishat jenant

Terenul pe Naţional Arena s-a prezentat în condiţii penibile. A arătat ca un gazon de judeţ, iar administratorii au încercat să ascundă starea deplorabilă, vopsind anumite porţiuni. Care arătau jenant şi la TV, şi pentru cei din tribune. Dinu Gheorghe, şeful Astrei, afirma: "E prost gazonul. Chiar sub cel de la Chiajna. Probabil că în scurt timp va ajunge o ruină, e grav ce se întîmplă". Şi fotbaliştii au avut probleme numeroase pe durata partidei. (George Burete)



"Mitraliera", aplauze pe stadion

Florin Bratu, 33 de ani, fostul vîrf al "cîinilor", retras din activitate, a ţinut să fie aseară prezent pe Naţional Arena, mai ales că era un meci dedicat bunului său amic, Ionel Dănciulescu. În prezent invitat permanent la DigiSport, cel poreclit "Mitraliera" a fost recunoscut de către spectatori, care l-au aplaudat la scenă deschisă. Bratu a trăit la intensitate meciul, bucurîndu-se la fiecare reuşită a roş-albilor. (George Burete)



Conflict Munteanu - Boubacar

O nouă dispută pe teren între Cătălin Munteanu şi Mansaly Boubacar. La începutul reprizei secunde, cei doi au avut o contră puternică. Africanul s-a împiedicat, iar Takayuki Seto a fost aproape de a marca. Căpitanul dinamoviştilor i-a reproşat faza, iar Boubacar a ripostat, verbal, cerîndu-i apoi să-l lase.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.