Nationala

Chestionarul lui Piţi » Selecţionerul a răspuns ieri detaliat întrebărilor publicate de Gazeta Sporturilor

Articol de Justin Gafiuc, Gabriel Berceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

În ziua conferinţei selecţionerului, alături de o amplă analiză în care ne-am imaginat ce va spune şi ce nu va spune Piţurcă, am adresat 6 întrebări la zi: Piţi a mărturisit în faţa presei că a citit materialul şi s-a apucat de treabă, abordînd cu francheţe temele propuse de noi.


1. De ce aţi insistat 90 de minute cu Stancu la Budapesta, deşi realizările lui au fost sub aşteptări?

"Bogdan a ratat două ocazii mari cu maghiarii, dar fizic a dat totul în teren, s-a ridicat la nivelul dorit de mine. Am vrut să-l înlocuiesc la un moment dat, dar m-am răzgîndit. Era 1-2, aveam nevoie de gol, iar Stancu e un om de gol. Am avut încredere în calităţile lui. A jucat foarte bine în toamnă, la Istanbul"

2. De la ce a pornit diferendul de la Mogoşoaia cu Mutu? Aţi vrut să-l excludeţi din lot? De ce l-aţi introdus la Amsterdam doar la 0-3?
"Am avut o mică divergenţă. N-am vrut să-l convoc, nu era la nivelul fizic necesar, dar l-am sunat după Ajaccio-Marseille. Am convenit să vină la Mogoşoaia sîmbătă, la 12, şi să se culce. M-a sunat că n-a ajuns. I-am spus că-i liber să facă ce vrea. Boldici mi-a zis că a ajuns la ora 2. Mutu a fost distrus cîteva ore, a şi plîns vorbind cu Neagoe. A venit apoi la mine în cameră şi şi-a cerut scuze. Cum să ne batem? Mutu a fost un jucător mare, dar îl credeţi mai tare decît este".

3. De ce i-aţi păstrat printre titulari pe Stancu şi Grozav la Amsterdam, după evoluţiile şterse contra Ungariei?
"Grozav mi-a demonstrat la antrenamentele dinaintea partidei cu Olanda că e cel mai bun pe acel post. Are calităţi fizice şi tehnice cum nu prea găseşti în ţară la acest moment. În plus, are o conduită formidabilă. Dacă "Guriţă" nu îl foloseşte la Petrolul, eu nu-l folosesc, atunci îl pierzi! Eu nu-mi permit să pierd un astfel de jucător. A alergat mult, să ştiţi, la Budapesta. Aşteptam ca după meciul nereuşit cu Ungaria să văd altceva la Amsterdam".

4. De ce Torje şi Chipciu au început pe bancă partida cu Olanda?
"I-am introdus pe Torje şi Chipciu la 0-2. Şi s-a făcut 0-4! E un mare semn de întrebare. În 82 de meciuri pe care le-am avut ca selecţioner n-am văzut ce am văzut la Amsterdam: la 0-2 să nu încerce jucătorii să marcheze, să nu facă tot ce-i posibil fizic. N-am mai văzut o echipă a României care să nu reacţioneze deloc! Asta e o problemă foarte importantă. Avem timp şi vom afla care sînt cauzele"

5. Cît contează în evaluarea jucătorilor noaptea petrecută în faţa sticlelor de vin, după 0-4 cu Olanda, chiar dacă e vorba de timpul lor liber?
"Nu ştiu, n-am văzut că jucătorii au băut. Restaurantul şi barul din hotel erau închise, nu cred că au stat pînă la 5 dimineaţa. Oricum, erau liberi: ce fac atunci e problema lor. Dar chiar şi-aşa, fiţi siguri că totul se contabilizează. Mă cunoaşteţi, ştiţi cît de mult ţin la disciplină! Dar adevărul e că noi nu ştim ca cineva să fi băut"

6. Luaţi în calcul imediat renunţarea la veteranii lotului, Mutu, Raţ, Goian, Tamaş, spre a face loc unui grup mai mare de tineri pentru calificarea la Euro 2016, obiectivul principal?
"Nu voi renunţa la nici un jucător. O să îi chem atunci cînd consider, dar nu renunţ la nimeni. Dacă Goian juca în Olanda, vă spun eu că nu luam niciodată 4 goluri! Am nevoie de aceşti jucători, nu poţi să faci reconstrucţie totală şi să pierzi meciuri! Pentru meciurile cu Ungaria şi Turcia, Mutu trebuie să joace ca acum 5 ani ca să îl convoc"


"Eu nu dau explicaţii nimănui, decît dacă eu consider că e foarte important să explic"
VICTOR PIŢURCĂ

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.