Dosarul triplului campion mondial (1958, 1962, 1970) se numără printre cele aproape 300.000 publicate luni de statul Sao Paulo
N-a criticat niciodată dictatura care a guvernat Brazilia între 1964 şi 1985. Public, cel puţin. Cu toate astea, conducătorii militari care s-au succedat la putere în acea perioadă l-au trecut şi pe Pele (foto), 72 de ani, printre potenţialii adversari, cu vederi de stînga!
Informaţia a ieşit la lumină luni, cînd statul Sao Paulo a publicat nu mai puţin de 274.105 dosare de urmărire operativă a "duşmanilor" regimului! Cel al triplului campion mondial (1958, 1962, 1970) seamănă bine cu unul fabricat de Securitatea noastră: detalii despre transferul lui Pele de la Santos la Cosmos New York (1975), inclusiv sumele vehiculate în tranzacţie, tăieturi ale unor articole din ziare referitoare la atacul din 1973 asupra casei sale, precum şi numeroase rapoarte de poliţie.
Pele, ca şi celelalte victime ale guvernării din acea perioadă, printre care şi actualul preşedintele al ţării, Dilma Rousseff, îşi pot studia dosarele pe site-ul www.arquivoestado.sp.gov.br. Rousseff, spre exemplu, a făcut parte dintr-un grup de guerilla care a luptat activ împotriva dictaturii, a fost torturată şi a stat după gratii aproape 3 ani!
"A fost foarte important să publicăm dosarele pentru transparenţă şi informare, pentru familiile celor ce au avut de suferit de pe urma dictaturii"
Geraldo Alckmin, guvernatorul statului Sao Paulo
400 de morţi şi dispăruţi e bilanţul represiunilor din timpul regimului militar aflat la putere în Brazilia între 1964 şi 1985
Romario îl vrea plecat!
Fostul internaţional Romario, astăzi deputat federal, şi-a pus semnătura pe o petiţie în care se solicită demiterea actualului preşedinte al Federaţiei, Jose Maria Marin. Acestuia i se reproşează că în perioada dictaturii militare ar fi solicitat luarea unor măsuri drastice împotriva jurnalistului Vladimir Herzog, ulterior asasinat de agenţii regimului.
{{text}}