Liga 1

Nou-promovatele în colaps » Viitorul, Severin, CSMS Iaşi şi Bistriţa ocupă ultimele locuri din clasament!

Viitorul nu mai sperie pe nimeni

Articol de Liviu Manolache  —  vineri, 05 aprilie 2013

După 24 de etape ale Ligii 1, echipele care au promovat în vară o duc foarte rău: Gloria Bistriţa, CS Severin, CSMS Iaşi şi Viitorul ocupă ultimele locuri din clasament.

Cu ambiţii mari, cele patru grupări nu au reuşit să facă faţă în Liga 1. După un tur reuşit, Viitorul şi-a pierdut din ritm şi a căzut sub linia retrogradării. În schimb, celelalte trei echipe venite din Liga B au fost mai mereu abonate în lupta pentru evitarea retrogradării.

Diferenţa uriaşă de valoare din primele două eşaloane se reflectă şi în evoluţia echipelor care fac pasul spre fotbalul mare. De regulă, acestea revin în liga secundă după un singur sezon petrecut pe prima scenă. Este şi cazul Mioveniului şi a Voinţei, echipe care au retrogradat imediat în ediţia precedentă a Ligii 1.

Din promovatele din ultimii doi ani, Petrolul e singura echipă care a reulit să se impună, fiind în prezent implicată în lupta pentru cupele europene. În schimb, Chiajna şi Ceahlăul tremură şi ele pe locurile 13, respectiv 14.

Vezi AICI clasamentul Ligii 1!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.