Liga 1

Paulo Sergio este convins că CFR va bifa cu Dinamo prima victorie din 2013: ”Spargem gheaţa”

+1 Foto
CFR nu a bifat nicio victorie în acest an

Articol de Marius Tuhuţ  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Feroviarii" au obţinut doar 4 puncte din 15 posibile în returul de campionat.

Campioana en-titre nu a simţit gustul victoriei în acest an, deşi au trecut 5 etape din campionat şi "dubla" cu Inter din "16-imile" Europa League. Meciul cu Dinamo este privit de "feroviari" ca un nou început. "Cred că a venit momentul să avem o primă victorie după pauza de iarnă. Cu toţii sîntem pregătiţi pentru un prim succes în acest an. Mi-ar fi foarte uşor să găsesc explicaţii pentru ceea ce s-a întîmplat pînă acum în retur, dar nu vreau să mă gîndesc la lucruri negative tot timpul. Trebuie să facem următorul pas, să gîndim pozitiv şi să trecem peste acest moment slab. Avem nevoie şi de puţin mai mult noroc", a spus Paulo Sergio.

2-1 pentru CFR
Tehnicianul CFR-ului nu crede că dinamoviştii au o revanşă de luat după eliminarea din sferturile de finală ale Cupei României. "Nu aş spune că Dinamo vrea o revanşă cu noi, fiecare meci are istoricul lui. Dinamo traversează o perioadă bună, au făcut jocuri interesante şi au adunat puncte în acest retur. Cred că sînt într-o formă mai bună decît la meciul din Cupă", a menţionat lusitanul. CFR Cluj a bătut-o de două ori pe Dinamo în acest sezon, 1-0 în etapa a 8-a din campionat şi 2-1 în sferturile Cupei României. "Cîinii" le-au furat, în schimb, vişiniilor, vara trecută, Supercupa României, după 2-2 la finalul timpului regulamentar şi 4-2 la loviturile de departajare.

Ivo Pinto e incert
Fundaşul dreapta al CFR-ului, Ivo Pinto, nu va evolua în această seară. Portughezul s-a lovit la umăr în amicalul cu Ferencvaros (0-0) de acum două săptămîni şi nu a jucat nici etapa trecută la Ploieşti, cu Petrolul. "Am văzut că s-a speculat că Ivo Pinto ar avea o ruptură musculară. Este fals. El acuză o problemă la umăr şi deocamdată nu este complet refăcut", a menţionat antrenorul Paulo Sergio. Nici francezul Godemeche nu va fi trecut pe foaia de joc, el acuzînd în continuare probleme la genunchi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.