Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

Bonul de nevinovăţie » Cătălin Samoilă vrea să-şi facă dreptate în diferendul cu Ionel Ganea

Cătălin Samoilă vrea să demonstreze că nu a fost la păcănele.

Articol de Marius Tuhuţ   —  luni, 08 aprilie 2013

Tehnicianul l-a trimis pe goalkeeper-ul de 23 de ani să se pregătească cu juniorii pe motiv că ar fi petrecut după meciul cu Chiajna la jocuri de noroc.

Titular în partidele de pregătire din iarnă şi cu Steaua (0-1) din prima etapă a returului, portarul Cătălin Samoilă a ajuns să se pregătească cu juniorii. Ionel Ganea a fost nemulţumit de prestaţia goalkeeper-ului în partida cu roş-albaştrii şi apoi l-a marginalizat.

După meciul cu Chiajna, Ganea l-a acuzat că ar fi petrecut pînă tîrziu în noapte, alături de Răzvan Zăinescu şi Dinu Moldovan, într-un local cu jocuri de noroc. "Ganezu'" le-a făcut referat celor trei jucători, cerînd diminuarea cu 25 la sută a salariilor pe o lună, iar Samoilă şi Zăinescu au fost trimişi la juniori.

Muşchi de porc şi clătite în loc de "păcănele"

Jucătorii consideră că au fost acuzaţi pe nedrept şi aduc probe în favoarea lor. Cei trei susţin că au luat doar masa la un restaurant din centrul oraşului, iar pentru a-şi face dreptate, Samoilă a depus la club copia unui bon fiscal şi dovada plăţii efectuate de colegul său Dinu Moldovan.


Bonul de casă relevă faptul că jucătorii Universităţii nu au consumat alcool, cina lor constînd în două porţii de cartofi rustici cu muşchi de porc, o porţie de clătite cu nutella şi 5 doze de Cola. Nota de plată a fost achitată la ora 00:16.

Titular după 4 antrenamente

În locul lui Cătălin Samoilă, marginalizat la juniori, Ionel Ganea l-a transferat pe Vladimir Niculescu (25 de ani), ultima dată la Sportul Studenţesc. Surprinzător este faptul că Niculescu a fost titularizat în partida de vineri cu Astra (2-1), după doar 4 antrenamente efectuate cu noii săi colegi.

Dinu Moldovan a fost lăsat pe bancă de Ganea şi cel mai probabil va fi trimis în tribună etapa viitoare, cînd revine, după suspendare, Ionuţ Boşneag. Niculescu a avut o prestaţie satisfăcătoare vineri, la Giurgiu.

90 de minute a apucat să apere Samoilă pentru "U" Cluj într-un meci oficial


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.