Liga 1

După ce au denunţat că sînt trataţi "ca nişte sclavi", rapidiştii au două variante pentru a se salva: una este falimentul clubului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 08 aprilie 2013

Jucătorii rapidişti au protestat la meciul cu Gloria Bistriţa pentru neplata restanţelor şi demersurile lor nu se vor opri aici.

Dumitru Costin, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Non-amatori (AFAN), spune că ceea ce se întîmplă la Rapid poate duce la schimbarea legii insolvenţei.

“Cei de la Rapid erau îndreptăţiţi să nu joace cu Gloria. Liga ar fi putut să plătească penalizări mari dacă nu se juca. Avem o întîlnire cu domnul Sandu, în paralel avem o discuţie serioasă cu cei care conduc Rapidul, să schimbe regulile şi să revină la plata lunară a sportivilor.

Din păcate, nu putem face nimic cu sumele restante înainte de intrarea în insolvenţă. Legea insolvenţei a fost făcută de hoţi şi pentru hoţi. Dacă se vor încăpăţîna, probabil că se vor lua şi alte decizii.

Lucrăm pe două planuri: unul ar fi să contestăm deciziile administratorului şi scriem faliment pe Rapid. Altul este să lucrăm la o lege, în care, în momentul în care intri în insolvenţă, să pierzi drepturile asupra jucătorilor. Lucrăm la acest proiect şi vrem să îl trimitem pe masa primului-ministru“, a spus Costin la Sport Total fm.

La meciul cu Bistriţa, cîştigat cu 1-0 de giuleşteni, jucătorii au afişat un banner pe care scria "Insolvenţă = sclavie"

VIDEO Victoria, formă de protest » Giuleştenii s-au impus la Bistriţa, 1-0, după ce au întîrziat meciul cu zece minute

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.