Liga 1

Nae Manea relatează un moment incredibil din istoria duelurilor Rapid - Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 09 April 2013

Nicolae Manea, fostul jucător al Rapidului, a povestit un moment inedit din istoria confruntărilor sale cu Steaua. În sezonul 1974/1075, actualul antrenor al Gloriei Bistriţa a fost ameninţat cu închisoarea dacă se va prezenta la un duel cu echipa din Ghencea!


"Aveam 18 ani şi la un control medical mi s-a descoperit că sînt bolnav de hepatită. Am fost oprit de la efort şi un an de zile n-am mai jucat pentru Rapid. Înaintea semifinalei de Cupă cu Steaua, din 1975, Armata mi-a descoperit însă acea foaie medicală şi m-a internat forţat, ca să nu joc. Un general m-a ameninţat că dacă fug din spital mă trimite la Tribunalul Militar şi fac puşcărie. Fosta iubită, actuala soţie, m-a aşteptat cu un Taxi la Gara de Nord, am sărit gardul în pijamale şi halat şi am fugit la stadion.

Se juca pe «23 August» şi miliţienii de la pază nu voiau să mă lase să intru. Ziceau că sînt scăpat de la nebuni cînd m-au văzut îmbrăcat aşa. Pînă la urmă am ajuns la vestiare, am jucat şi eu am transformat penalty-ul prin care am eliminat-o pe Steaua. Am jucat apoi finala cu Craiova pe care am cîştigat-o cu golurile mele şi am fugit la mare. Au venit cei de la Armată şi m-au încorporat de pe plajă", a spus Nicolae Manea, conform click.ro.

Rapid şi Steaua se vor întîlni duminică, de la ora 20:30, pe DigiSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.