Stiri   •   Auto   •   TOPGEAR DE APRILIE ESTE DE AZI PE PIAŢĂ!

FOTO În jurul lumii » TopGear a făcut pe roţi înconjurul planetei: 7 maşini pentru 6 continente!

+10 Foto
O defecţiune în mijlocul deşertului din Namibia ar însemna o moarte sigură şi fierbinte

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 10 aprilie 2013

O aventură pe fiecare continent! În Africa, reporterii TopGear s-au rugat să nu li se strice maşina în mijlocul deşertului pentru că termometrele arătau 54,5 grade Celsius.

Shelby Mustang GT 500, legenda americanilor, o fiară cu 662 CP care eclipsează la Hollywood pe Spiderman sau Captain America. Sir Ralph Fiennes a vrut să meargă pe jos în Antarctica, primind aprobarea doar dacă ia cu el două buldozere care să-i care proviziile necesare.

AFRICA: Capsula de supravieţuire

"Pornind într-un nor de praf pe drumurile neamenajate de prin nesfîrşitul pustiu al Namibiei de sud, termometrul de pe bordul lui VW Amarok afişează 54,5 grade Celsius. Aceeaşi temperatură o găseşti în mijlocul unei fripturi în sînge. Deci dacă ne-am despărţi de Amarok acum, eu şi fotograful Wycherley am fi gătiţi bine în doar cîteva ore.


Mă întreb dacă nu cumva termometrul exagerează. Las uşor geamul în jos şi sînt lovit în lateralul capului de o căldură uscată, ca din ventilatorul unui cuptor, care-mi suge umezeala din ochi şi mă lasă gîfîind după aer. Ridic geamul repede la loc şi concluzionez că Amarok nu exagerează deloc. Nici o şansă ca vreun om să ne găsească aici înainte de a atinge acel nivel optim de comestibilitate, cu miezul cărnii roz şi suculent, mai ales că n-am văzut altă maşină, alt suflet, de 6 ore.

Să suni după ajutor? Nu merge. Nu există semnal pentru mobil: şi chiar dacă ar exista, ce ai spune echipei de salvare? ««Bună, ACR Namibia? Ne-am defectat. Unde sîntem? În jurul meu văd nisip.....şi pietre».

Localnicii, mîndri de "cazanele" lor

În sfîrşit, o benzinărie, chiar la graniţa cu Africa de Sud. Doi localnici, cu pielea roz şi cu îmbrăcămintea kaki, s-au apropiat pentru a ne inspecta camioneta.

«Amarok», mormăie cel mai mare dintre ei, cu aspect de şunculiţă, uitîndu-se la logo. Avea o mustaţă ca din anii '70 şi un accent afrikaan puternic, care face orice ai spune să sune de parcă vrei să provoci o încăierare. «Turbo, eh?»


Înainte să rostesc răspunsul afirmativ, cel mai mic şi semănînd mai puţin a şunculiţă intervine agresiv: «Ei, şi ce-are?». Gesticulează spre maşina lui, un Land Rover Defender 110 chinuit, a cărui caroserie părea să fi suferit cîte un accident pentru fiecare centimetru pătrat. «Şi ea e turbo şi a mers jumătate de milion de kilometri fără probleme».

«Stresează motorul», a răspuns slăninosul autoritar. Nu-i plăcea ideea de turbo. «Şi poţi s-o repari dacă se strică?» Şi-a vînturat braţul ca un cîrnat spre Hiluxul cu cabină dublă decrepit, o Toyota atît de îndoită încît Defenderul părea scos din cutie. «N-are turbo, 750.000 de kilometri şi e ţeapănă ca un cadavru»!"

"O defecţiune a Amarok-ului, înseamnă o moarte sigură şi fierbinte" (Sam Philip, TopGear Marea Britanie)

"Ce fac oamenii aici dacă vor, ştii tu, chestii? «Ies să iau nişte lapte, dragă. Ne vedem în septembrie»" (Sam Philip, TopGear Marea Britanie)

"Nenorocitul de praf pătrunde peste tot, croindu-şi drum prin cele mai mici orificii. Şi nu vorbesc doar despre maşină: praful ajunge prin locuri ale corpului care nu credeai că s-ar putea prăfui vreodată. Mai bine să mă opresc aici" (Sam Philip, TopGear Marea Britanie)

"Am petrecut o săptămînă într-unul dintre cele mai dure colţuri ale Africii, încercînd insistent să zdrobim în bucăţi Amarok-ul. Am vrut să rupem acest pick-up, dar am eşuat" (Sam Philip, TopGear Marea Britanie)

Date tehnice

Volkswagen Amarok

Preţ: 32.000 euro

2.0 TDI

turbo diesel în 4 cilindri

180 CP, 420 Nm

Performanţe: 0-100 km/h în 13,5 sec, 181 km/h, 7,3 l/100 km

AMERICA DE NORD: 'Stang şi Fiesta ST în LA

Ce duet pentru America! Shelby Mustang GT 500 şi Ford Fiesta ST! Duet şi duel pentru că Fiesta ST a primit o lecţie de la măreţul 'Stang, după care micuţul Ford s-a revanşat!

"E marţi dimineaţă în Hollywood. Am văzut o mulţime de Spidermeni, un Captain America înalt de un metru şi douăzeci, o Wonder Woman mult prea bine dotată. Eu, pe de altă parte, am devenit omul invizibil. Mă strecor prin trafic în noul Ford Fiesta ST şi absolut nimeni nu a părut conştient de existenţa mea. La semafor, stă în faţa mea, condus de corespondentul TopGear în SUA, Pat Devereux, un Ford Shelby Mustang GT 500. Este albastru închis, cu două dungi albe late şi presărat cu şarpele emblemei Shelby."

Shelby Mustang, legenda americană

"În America, atrage atenţia precum o orchestră de defilare dezbrăcată. Este o legendă, una omniprezentă. Acest GT 500 din 2013 are un V8 turbo cu intercooler şi 5.800 cmc, tracţiune spate, aproape la fel de multă putere precum Şoimul Mileniului (peste 660 CP) şi costă mai puţin de 60.000 de euro, chiar şi cu toate opţionalele incluse. Viteza este de 323 km/h, parcurge un sfert de milă în 11 secunde şi ceva şi rupe aderenţa în primele trei trepte de viteză, chiar şi cu sistemul electronic al tracţiunii pornit.

Pe autostradă, Fiesta nu s-a descurcat bine. Atinge suta în aproape 7 secunde, în timp ce Mustangul o face în 3,7. Văzînd un drum decent înainte, Mustangul scoate un răget gutural, peste care se suprapune şuieratul turbinei, şi se avîntă. Nu-i stau în coastă cu Fiesta, deşi Mustangul nu forţează motorul uriaş pentru că nu există prea multe linii drepte unde să-şi dezlănţuie puterea."

Micul Ford străluceşte în viraje

"Curbele devin tot mai strînse, iar Fiesta livrează. Micul Ford începe să strălucească, iar Mustangul se clatină. Probabil viitorul model american, cu suspensia spate independentă, dimensiuni mai mici şi motoare mai mici, va fi şi el o maşină mai uşor de condus, mai eficientă. Dar o să-şi piardă o bucată bună din personalitatea şi şarmul său."

"Shelby e cam la fel de iertător ca un focos nuclear" (Tom Ford, TopGear Marea Britanie)

"Fiesta e ca un terrier care hărţuieşte un taur" (Tom Ford, TopGear Marea Britanie)

Date tehnice

Shelby Mustang GT 500

Preţ: 45.000 euro

V8, 5,8 litri supraalimentat

662 CP, 855 Nm

Performanţe: 0-100 km/h în 3,7 sec, 325 km/h, 9,8 l/100 km

Ford Fiesta ST

Preţ: 19.960 euro

4 cilindri 1.6 litri turbo

180 CP, 290 Nm

Performanţe: 0-100 km/h în 6,9 sec, 220 Km/h, 5,9l/100 km

ANTARCTICA: În mijlocul lui nicăieri

"A fost nevoie de mult timp, multe planuri şi multă muncă asiduă să ajungem în mijlocul lui nicăieri. Merită să povestesc. O fac dintr-un cort destul de elegant, montat undeva în Antarctica. Ideea s-a născut în urmă cu 5 ani, atunci cînd Sir Ranulph Fiennes a născocit un plan pentru a traversa continentul, singur şi pe jos în lunile de iarnă. Imposibil în acest anotimp pentru că vremea în Antarctica este atît de extremă încît o eventuală misiune ar fi imposibilă.

Sir Fiennes a mers pe jos

Fiennes a primit aprobarea de a traversa pe jos continentul, cu o condiţie însă: să poată căra cu el toate proviziile necesare: mîncare, medicamente, combustibil. Pentru asta era nevoie de ceva mare şi indestructibil: buldozerul Caterpillar. A fost nevoie de două bucăţi care au fost botezate Seeker şi Rover.

Imediat s-a trecut la dotările speciale: braţul anticrevasa care descoperă crevasele datorită unui radar montat în vîrf şi care scanează terenul din faţă. Alte dotări, generatorul hidraulic, care furnizează energie electrică pentru cabana de dormit şi laborator, rezistenţe electrice cu rol de preîncălzire înainte de aprinderea motoarelor precum şi un soi de cort montat pe acoperiş care se poate coborî pentru a facilita reparaţiile pe timp neprielnic.

O dată pregătite, expediţia lui Fiennes asistat de cele două buldozere poate începe. Cu vasul pînă în Afica de Sud, după care direct spre Antarctica la bordul unui spărgător de gheaţă.

Cu echipamentele descărcate pe continentul îngheţat, am încercat să mă obişnuiesc cu peisajul pe care urma să-l văd în fiecare zi penru o peroadă de timp. Abia după ce l-am urnit pe Rover cu tot ce avea el să remorcheze ataşat, mi-am dat seama cît de lentă avea să fie această expediţie. Ne vom deplasa cu o viteză care l-ar frustra şi pe James May. După două zile, am făcut 57 de kilometri....."

90 de grade Celsius cu minus, bineînţeles, ajung temperaturile în Antarctica

Ce mai poţi citi în TopGear de aprilie

- primul test cu Black Falcon, hipercarul românesc cu motor V8, 7 litri şi 1.750 CP

- o incursiune în trecutul mărcii Renault

- Jeremy Clarkson revine la una dintre problemele lui mai vechi: indicatoarele rutiere

- drive teste cu Renault Clio RS, BMW M550d, Renault Zoe şi Honda Civic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.