Handbal

Ioan Gavrilescu: "Oltchim e mai puternică decît Gyor. Unguroaicele nu au arătat nimic!"

Oana Manea a marcat cinci goluri în meciul cu Gyor

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fostul preşedinte al Oltchimului, Ioan Gavrilescu, spune că joi a trăit cea mai neagră zi din viaţa sa. Nici acum nu crede că Vîlcea a ratat calificarea.

A condus Oltchimul 33 de ani. S-a retras însă în 2011. A fost numit preşedinte de onoare al clubului vîlcean pentru tot ceea ce a făcut. Ioan Gavrilescu a trăit la intensitate maximă meciul cu Gyor şi, la multe ore după această dispută, încă nu realizează că Oltchim nu va juca finala. Nu-i vine să creadă.

- Domnule Gavrilescu, cum este posibil să ratezi o calificare cînd ai şase goluri şi mai sînt 9 minute?
- Nu există, domnule, explicaţii! E de necrezut. Alea de la Gyor îşi luaseră gîndul de la finală. Noi ne-am bătut singure. Nu, mă doare capul, nu-mi revin după acest meci. Eu nu mai sînt preşedinte, nu mai sînt implicat direct, dar pot spune că e cea mai neagră zi din viaţa mea, în sport.

- De joc ce ziceţi?
- S-a jucat fenomenal. 51 de minute, Oltchim a arătat clasă. A jucat incredibil. Această echipă a demonstrat că e cea mai bună din Europa. Pentru mine este cîştigătoarea morală. Gyor, în două manşe, nu a arătat nimic. Au avut însă mult noroc.

- Cine va plăcut în mod special dintre jucătoare?
- Navarro e un portar cu suflet mare. Ce plîngea sărăca! Oltchim ar trebui să facă orice să o ţină la Vîlcea. Apoi Pineau, acum am văzut-o pe adevărata jucătoare. Managarova e încîntătoare. Manea a jucat foarte bine. La toate pot să le găsesc plusuri, mai puţin la una singură: Bulatovici. În vară m-am bucurat cînd am auzit de transfer. Acum îmi pare rău.

REACŢII DUPĂ MECI:

"Trebuie să tragem concluzii juste, calificarea s-a pierdut în ultimele zece minute, cînd s-au crezut deja în finală. Să nu folosim cuvinte grele la adresa celor care au făcut cinste sportului românesc pînă acum" (Ioan Băban, antrenor)

"Nu meritau să piardă. Au arătat mai bine decît Gyor, per ansamblu. Au arătat ca echipă. E dureros, e groznic cînd ştii că ai cîştigat, dar nu mergi mai departe. De Bulatovici? E o tîmpenie să crezi că o jucătoare profesionistă nu dă maximum la un meci ca ăsta. S-au apărat foarte bine la ea şi au ieşit celelalte în evidenţă!" (Simona Gogîrlă, antrenor CSM Ploieşti)

"Parcă le-a întunecat Dumnezeu minţile în ultimele minute. Fetele astea meritau să joace finala la felul cum au luptat, cum s-au bătut. E păcat, numai în pielea lor să nu fii!" (Luminiţa Huţupan Dinu, fost portar Oltchim)

"Nu credeam să ajung să pierd un meci şi să trăiesc o mare bucurie. Trebuie să recunoaştem, am avut mult noroc că ne-am calificat" (Jovanka Radicevici, extremă dreapta Gyor)

"E frustrant. Dacă ne-ar fi bătut clar, ziceam. Le strîngeam mîna. Dar aşa... Să conduci tot meciul şi la final să constaţi că bucuria e a adversarelor. E prea mult" (Iulia Curea, extremă stînga Oltchim)

"Am ieşit cu capul sus din Liga Campionilor, dar e greu să pierzi aşa calificarea. Meciul Gyor-Oltchim a fost adevărata finală, dar aceasta e jocul. Te pedepseşte, cînd greşeşti. Am învins, dar nu ne-am calificat. Ce poate fi mai dureros? Ar fi criminal, dacă una dintre cele mai bune echipe ale Europei s-ar desfiinţa" (Cristian Gaţu, preşedinte FRH)

"Sînt mîhnită de ratare, am urmărit meciul cu sufletul la gură şi am crezut în fete pînă la final. Ultimele trei greşeli neforţate din meci le-a costat calificarea. Este o dezamăgire foarte mare în sufletul lor acum, mai ales că tot meciul au jucat bine şi au simţit că se pot califica. Jucătoarele sînt profesioniste, trebuie să-şi revină" (Carmen Amariei)

"Meciul de la Gyor a fost primul pentru Oltchim în acest sezon în care a fost perfectă 59 de minute şi 30 de secunde. Pînă acum, avea cam 30-40 de minute bune de meci. Acum i-au lipsit 30 de secunde, pentru a se califica în finală. E foarte greu acum pentru echipă, e posibil să fie un moment de cumpănă pentru Oltchim" (Radu Voina, antrenor)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.