Confesiunile profesorului universitar doctor ar reprezenta o mărturie edificatoare despre cum se poate ajunge la performanţă în fotbalul românesc şi despre cît de repede se năruie totul: erorile volumului întunecă însă mesajul.
După o introducere în care autorul prezintă sumar implicarea sa în fotbal după ’89 şi legăturile cu Breaza, cartea îşi dezvăluie miezul: o serie de interviuri acordate de Constantin Anghelache pe vremea Tricolorului şi evoluţia echipei reflectată în presa vremii.
Pentru dinamoviştii mai tineri, începutul e util, fie şi numai pentru că reprezintă o formă de confesiune-cv a noului preşedinte din Ştefan cel Mare. Însă, pentru cei mai mulţi, introducerea e un text-argument, cu pasaje de meditaţie şi săgeţi de reproş faţă de oamenii vinovaţi pentru falimentul "proiectului fotbalistic Breaza".
Cade victimă colaterală chiar şi Ioan Niculae, patronul Braşovului, văzut de Anghelache "un simplu student la fără frecvenţă" în momentul preluării clubului de fotbal!
Mărirea şi decăderea unei echipe
E nevoie să ajungi la Epilog ca să-ţi confirmi menirea volumului, bănuită din paginile de început: "cartea este pentru brezeni", ea spune "cum au stat lucrurile şi ce am căutat eu", mărturiseşte Constantin Anghelache. Aş spune că rolul poate fi chiar mai important, pasajele destinate exclusiv echipei de fotbal şi parcursului ei sportiv putînd deveni un reper pentru istoria fotbalului din zonă şi un material util statisticienilor.
Tot finalul salvează şi tonul justificativ, virulent, al începutului: documentele prezentate de autor susţin discursul şi probează implicarea de netăgăduit, consistentă din toate punctele de vedere, în evoluţia echipei Tricolorul Breaza. Dar ce facem mai departe?
Parcă prea mult
E cunoscută prietenia dintre Constantin Anghelache şi Mircea Lucescu, rolul tehnicianului în progresul fotbalului la Breaza este evidenţiat clar în volum, la fel şi atitudinea de neînţeles a oamenilor locului faţă de implicarea acestuia.
Totuşi, parcă e prea mult să deschizi "anexele" cu fotografiile lui Lucescu explicate în stilul mesajelor de pe arenele ţării la marile manifestaţii comuniste. Exagerăm?
Lucescu în faţa catedralei Sagrada Familia: "Cultura, Sagrada, Barcelona, Lucescu". Sub chipul tehnicianului, rîndurile de pios omagiu: "Antrenorul roman al anului 2010, de fapt al anilor…"
"Decît" limba română
Am tratat mai atent introducerea şi epilogul cărţii pentru că acestea sînt părţile cu adevărat inedite ale volumului. Restul, repet, e un colaj din presa vremii, după cum admite şi Constantin Anghelache. Iar erorile din aceste două părţi sînt dezamăgitoare.
E păcat pentru demersul domnului profesor universitar doctor, omul care s-a ocupat şi de "revizia textului", după cum sîntem informaţi la debutul lecturii, faptul că nu a existat şi un corector. Nu ne putem explica altfel absenţa dureroasă a virgulelor din locurile cuvenite şi abundenţa acestora în pasaje care ar fi fost fericite să trăiască mai simplu şi corect.
Fără să fim răutăcioşi, poate că şi o "revizie" mai atentă a textului ar fi fost utilă. Spre exemplificare, reproducem patru pasaje "suprarealiste":
"Am revizuit această introducere în ziua de 2 august, care la timpul cînd eu mi-am luat «la revedere» de la somn, aici pe unde mă aflu, era ora 14 de acasă"
"Prea multe nu ai de interpretat, pentru că apa, valurile şi înaintarea în larg, au sensul lor şi pot decît să te închidă în tine"
"Viaţa mi-a mai arătat că cei care au fost cu «gîndul ascuns», la un moment dat viaţa le-a răspuns pe măsură"
"Alt altruist de nivelui celui care a fost vă asigur că nu va mai apare" (Constantin Anghelache despre sine)
Titlu: "Ani irosiţi la Breaza"
Autor: Constantin Anghelache
Copertă: Adriana Popescu
Editura: Economică, 2012, 280 pagini
Preţ: 35 RON
{{text}}