Liga 1

VIDEO În picaj » Astra nu îşi revine: Mulţescu a cîştigat fără emoţii în faţa fostei sale echipe

Eric a marcat pentru Mediaş în victoria cu Astra

Articol de Cosmin Prişcă  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Eric şi Dan Roman au încheiat meciul încă din prima repriză, iar Astra poate termina etapa în afara podiumului.

Oamenii lui Ioan Niculae au rău de înălţime. Fără puncte în ultimele două etape, Astra spera să regăsescă gustul victoriei în reţeta lui "Magiun" Barbu. A simţit doar dorinţa de revanşă a lui Mulţescu.

Mediaşul a deschis scorul rapid. Vitinho şi Llullaku au adus mingea în faţa porţii, pentru Eric, iar brazilianul a punctat lejer (11). Reacţia Astrei a fost neconvingătoare. În prelungirile primei reprize, Roman l-a bătut din nou pe Lung jr.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Barbu n-a schimbat nimic la pauză. Fatai a intrat de abia în minutul 56 şi nimic nu s-a mai întîmplat pînă în prelungiri, cînd Budescu a marcat golul de onoare din centrarea lui Măţel. Foarte puţin pentru o echipă care în urmă cu o lună visa la titlu, iar acum se poate trezi în afara podiumului.

Mulţescu, trimis în tribună
În minutul 63, antrenorul gazdelor a avut o ieşire nervoasă la adresa asistentului Miklos Nagy. Eric a făcut eforturi să-l calmeze, iar arbitrul Robert Dumitru l-a trimis în tribune. "Du-te tu în tribună!" a fost replica lui Mulţescu, care în cele din urmă s-a conformat.

"Ne-am bătut singuri. Am pierdut meciul în prima repriză, cînd am dominat şi am ratat ocazii importante. Jucătorii şi-au bătut joc de munca lor" (Marin Barbu, antrenor Astra)

"O victorie frumoasă şi preţioasă. Astra e creaţia mea, am luat-o de jos şi am dus-o pe primul loc. Ţin la băieţii de acolo, dar asta e viaţa, mă bucur acum pentru noua mea echipă" (Gheorghe Mulţescu, antrenor Gaz Metan)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.