Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

VIDEO » Războiul Piţi-Steaua are un corespondent la un club grandios. Latovlevici, ca Dani Alves, Piţurcă, la fel ca Guardiola!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 13 aprilie 2013

Victor Piţurcă nu este primul antrenor care se arată deranjat de felul în care a ales un fotbalist să celebreze un gol marcat. În urmă cu un an, în Spania, tehnicianul de atunci al Barcelonei, Josep Guardiola, i-a criticat aspru pe Thiago Alcantara şi Dani Alves, care au sărbătorit golul de 5-0 pe terenul lui Rayo Vallecano cu un dans exersat înainte de meci.

Selecţionerul României a explicat în urmă cu cîteva zile neconvocarea lui Iasmin Latovlevici la naţională, pentru meciurile cu Ungaria şi Olanda din cadrul preliminariilor pentru CM 2014. Piţurcă a fost deranjat de preocupările fotbalistului, despre care a declarat: "L-am văzut că el nu e concentrat 100% la meciuri. Am văzut că face pe boxerul după goluri sau alte faze de genul ăsta. Mie nu-mi plac lucrurile astea. Nu poţi să faci pe clovnul. Sînt faze de liga a cincea. A contat foarte mult şi asta, dar şi jocul său. El a fost depăşit clar în nişte momente. Uitaţi-vă la meciul cu Ceahlăul".



Piţurcă a fost aspru criticat pentru motivul oferit de preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir, de tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, dar şi de fostul fotbalist Florin Bratu, ultimul declarînd chiar că a ratat Europeanul din 2008 pentru că a sărbătorit golul din meciul Steaua, cu celebrul gest în care imita că îi mitralia pe rivali, lucru neagreat de Piţurcă.



O situaţie similară s-a petrecut în sezonul trecut la FC Barcelona. După un gol contra lui Rayo, la scorul de 5-0 pentru catalani, mijlocaşul Thiago şi fundaşul Dani Alves au sărbătorit reuşita primului dansînd. Căpitanul echipei, Carles Puyol, vizibil deranjat de atitudinea colegilor lui, s-a îndreptat ţintă către aceştia şi a pus capăt "coregrafiei". După partidă, la conferinţa de presă, tehnicianul de atunci al Barcei, Josep Guardiola, le-a cerut scuze rivalilor de la Rayo Vallecano: "Nu sînt acte demne de nişte fotbalişti ai Barcelonei, le cerem scuze fanilor lui Rayo, nu se va mai întîmpla!"



Ulterior, şi cei doi fotbalişti au cerut scuze tuturor: "Vreau să le cer iertare fanilor lui Rayo, dacă s-au simţit jigniţi, nu a fost intenţia noastră. În nici un moment nu am vrut să jignim pe nimeni, voiam doar să ne simţim bine, pentru că mi s-a spus cîndva, cînd eram copil, că fotbalul pentru asta este: să te bucuri, să te simţi bine", a scris atunci Alves pe twitter. Thiago a completat: "Vreau să le cer scuze celor care s-au simţit jigniţi de felul în care am sărbătorit golul, nu am dorit să ofensăm pe nimeni".



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.