Handbal

Răspunsurile Katarinei » Bulatovici a oferit varianta sa în legătură cu meciul slab de la Veszprem

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Oficialii de la Oltchim ar vrea să scurteze colaborarea cu interul dreapta muntenegrean


Ioan Gavrilescu, fostul preşedinte al Oltchimului, a spus că în meciul retur de la Veszprem, cînd Oltchim a pierdut calificarea în finală, Katarina Bulatovici a jucat pentru Gyor. De asemenea, s-a vehiculat şi faptul că ar fi semnat deja un contract pentru sezonul următor chiar cu formaţia din Ungaria. Contactată ieri de Mediafax, muntenegreanca a oferit şi varianta sa. "Agentul meu a negociat cu Gyor, dar nu am semnat nimic. Nu ştiu ce va fi în viitor, în aceste zile voi lua o decizie. Nu m-am întors cu echipa la Bucureşti pentru că am primit liber, la fel ca toate jucătoarele. Am rămas puţin în Viena, cu prietenul meu, iar acum sînt în drum spre Podgorica, pentru a petrece timp şi cu familia mea. Sigur că mă voi întoarce la echipă, mai avem meciuri. Nu s-a pus problema să părăsesc echipa acum'', a spus interul dreapta.

Surse ale Gazetei susţin însă că Bulatovici a semnat un contract şi că din sezonul viitor sigur va juca la Gyor. Oltchim mai are de disputat patru meciuri în competiţia internă, primul pe 18 aprilie, cu Galaţi, pe teren propriu. Se pare că oficialii Oltchimului vor să scurteze durata contractului cu muntenegreanca şi să nu mai conteze pe ea la următoarele meciuri din campionat. Ultima partidă pentru Oltchim în Liga Naţională e programată pe 15 mai, cu Baia Mare. Formaţia din Vîlcea e deja campioană.

Bulatovici, cîştigătoare a Ligii Campionilor cu Buducnost sezonul trecut, vicecampioană olimpică şi campioană europeană cu Muntenegru, a adăugat că e dezamăgită de toate lucrurile care i-au fost puse în cîrcă. "Totul s-a întîmplat din vina mea, se pare, în acest meci de la Veszprem. Toţi mă analizează şi nu contează că dacă nu am dat goluri multe, am dat pase decisive. La acest nivel, nici o jucătoare nu-şi poate dori trofeul Ligii Campionilor pentru altcineva! Fireşte că mi-am dorit enorm cîştigarea Ligii Campionilor pentru mine. Mă simt foarte rău în continuare pentru că am ratat calificarea şi nu am reuşit să dau mai multe goluri'', a spus ea pentru Mediafax.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.