Este a doua performanţă pentru Lewis Hamilton de cînd s-a transferat la Mercedes, după locul 3 din Malaiezia
Shanghaiul pare să nu le priască celor de la Red Bull. Cel puţin în sesiunea de calificări. Campionul mondial Sebastian Vettel nu a mai trecut linia de sosire din cauza unei manevre greşite. Mark Webber a avut ghinion însă. Şefii i-au spus în cască că trebuie să se retragă din cauza unei defecţiuni la monopost: probleme cu presiunea combustibilului, aceeaşi problemă pe care a întîmpinat-o Vettel în sezonul trecut la Abu Dhabi.
Prima cursă din acest sezon în care Vettel nu e primul la grilă, germanul reuşind pînă acum pole-ul atît în Australia, cît şi în Malaiezia.
Cale liberă pentru Lewis Hamilton. Britanicul a obţinut pole-position-ul, primul izbutit de Lewis pentru Mercedes, noua sa echipă. În spatele său va fi Kimi Raikkonen (Lotus).
Linia a doua va fi o combinată Ferrari-Mercedes, Alonso, respectiv Rosberg, iar imediat după german, brazilianul Massa, coechipierul lui Fernando de la scuderia italiană. Este pentru prima oară cînd Alonso e mai rapid decît Massa în calificări.
Secetă la McLaren. Button a ales o strategie mai puţin inspirată, folosind pentru început pneurile medium Pirelli, aceleaşi pentru care a optat în debut şi Vettel. A prins poziţia a 8-a, în timp ce coechipierul său Sergio Perez va începe cursa de la Shanghai de pe locul 8.
Grilă
1. Hamilton Mercedes 1:34.484
2. Raikkonen Lotus 1:34.761
3. Alonso Ferrari 1:34.788
4. Rosberg Mercedes 1:34.861
5. Massa Ferrari 1:34.933
6. Grosjean Lotus 1:35.364
7. Ricciardo Toro Rosso 1:35.998
8. Button McLaren 2:05.673
9. Vettel Red Bull fără timp
10. Hulkenberg Sauber fără timp
11. Di Resta Force India 1:36.287
12. Perez McLaren 1:36.314
13. Sutil ForceIndia 1:36.405
14. Webber Red Bull 1:36.679
15. Maldonado Williams 1:37.139
16. Vergne Toro Rosso 1:37.199
17. Bottas Williams 1:37.769
18. Gutierrez Sauber 1:37.990
19. Bianchi Marussia 1:38.780
20. Chilton Marussia 1:39.537
21. Pic Caterham 1:39.614
22. Van der Garde Caterham 1:39.660
{{text}}